Orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor. (Iacov 1:17)
Unul din citatele mele preferate scrise de Ellen White este următorul: „După cum luna şi stelele sistemului solar strălucesc prin lumina reflectată de la soare, tot astfel, în măsura în care învăţătura lor e adevărată, cugetătorii cei mari ai lumii reflectă razele Soarelui Neprihănirii” (Hristos Lumina Lumii, cap. 51, p. 464).
Aceasta este o afirmaţie cu un impact extraordinar. Faptul că altcineva nu împărtăşeşte aceeaşi credinţă cu tine sau are obiceiuri contradictorii crezurilor tale nu este un motiv viabil pentru a respinge tot ceea ce spune persoana respectivă; dacă în cuvintele lui este şi o sămânţă de adevăr, acesta nu este rezultatul înţelepciunii sale, ci o simplă reflectare a înţelepciunii care vine de la „Tatăl luminilor” (Iacov 1:17). Atunci când asculţi sau citeşti declaraţia unei persoane care nu îţi împărtăşeşte idealurile, în loc să ridici un zid de prejudecăţi, mai bine pune în practică sfatul lui Pavel: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21).
Să vedem un exemplu practic din viaţa lui Pavel. Pe vremea când umbla prin Areopag, prin aceleaşi locuri pe unde Socrate a fost acuzat de Meliton de Sardes, Pavel declara următoarele: „Căci în El Dumnezeu] avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: «Suntem din neamul Lui…»” (Faptele 17:28). Cele două afirmaţii făcute de apostol provin de la poeţi păgâni. Sfântul Pavel citează scriitori idolatri şi păgâni? Da, exact aşa! Prima parte a pasajului: „Căci în El [Dumnezeu] avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” este al patrulea vers al unui poem atribuit lui Epimenide din Creta, un poet care a trăit cu şase secole înainte de Pavel. De fapt, Pavel citează din nou, din acelaşi poem, în Tit 1:12. A doua parte: „Suntem din neamul Lui” este al cincilea vers dintr-un poem scris de Aratos de Soles (315–240 d.Hr.), contemporan cu Pavel.
De ce citează Pavel afirmaţiile unor necredincioşi? Deoarece afirmaţiile lor au fost corecte, în consecinţă, acestea reflectau lumina adevărată, aceea care luminează toate fiinţele umane. Foloseşte fiecare ocazie din această zi pentru ca lumina lui Dumnezeu să îţi lumineze calea, indiferent care ar fi instrumentul prin care se reflectă lumina.
#înţelepciuneadivină #Dumnezeuesteluminamea