Iertaţi, şi vi se va ierta. (Luca 6:37)
Se povesteşte despre doi vecini care, pe parcursul a treizeci de ani, au avut o dispută cu privire la un gard de despărţire. Unul dintre ei, pe patul de moarte, pentru a pune capăt lungului conflict, şi-a chemat soţia şi i-a spus:
– Te rog, transmite-i lui Abner din partea mea că sunt pe moarte şi că vreau să-i vorbesc înainte de a închide ochii şi de a părăsi această lume.
Când Abner a intrat în cameră, muribundul i-a spus cu o voce tremurândă.
– Vecine, ne-am certat timp de trei decenii. Recunosc că am spus multe lucruri oribile despre tine, dar, înainte de a muri, vreau să ştii că regret; vreau să mă ierţi şi mi-ar plăcea să ne împăcăm şi să fim prieteni.
– Bineînţeles că te iert, i-a răspuns Abner. Dar şi eu te-am ofensat mult de-a lungul anilor. Şi eu te rog să mă ierţi.
După un acord emoţional, totul părea rezolvat; totuşi, când Abner era pe punctul de a ieşi din cameră, bolnavul i-a făcut semn şi i-a spus brusc:
– Abner, deşi te-am iertat, te avertizez că, dacă mă voi ridica din acest pat, ar fi mai bine să uiţi tot ceea ce ţi-am spus, pentru că, înainte de toate, tu ştii foarte bine că eu am dreptate cu privire la gard.
Clar, iertarea acordată de acest bărbat era superficială şi foarte diferită de ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la noi. Isus ne-a învăţat să ne rugăm astfel: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator” (Luca 11:4). Dacă doresc ca Domnul să mă ierte, atunci e nevoie să fiu dispus să iert şi eu pe semenii mei. Mai mult, iertarea pe care o voi primi de la Dumnezeu va fi proporţională cu cea pe care eu, la rândul meu, am acordat-o celorlalţi. De aceea, dacă sper ca iertarea lui Dumnezeu pentru mine să fie infinită, şi eu trebuie să fiu dispus să-l iert pe fratele meu cel puţin „de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18:22).
Cât de mare este capacitatea ta de a ierta? Eşti dintre aceia care spun: „Te iert, dar…”? Atâta timp cât Dumnezeu îţi oferă în dar iertarea Sa, fără „dacă”, tu crezi că este înţelept să foloseşti acest termen atunci când vine vorba să-l ierţi pe cel care ţi-a greşit?
#iertare #învaţăsăierţi