Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat, de aceea nu se duce la cei înţelepţi. (Proverbele 15:12)
Deşi pentru multă vreme principiile biblice au ocupat un loc secund în viaţa lui, se pare că William Wilberforce, genialul politician şi filantrop englez, niciodată nu a putut fi catalogat ca „insolent”. Spun acest lucru pentru că, în 1784, William a hotărât să meargă în vacanţă în Franţa şi Italia. Această deplasare implica o călătorie de o mie nouă sute de kilometri pe potecile sinuoase ale Alpilor, într-o trăsură trasă de cai. După ce totul a fost pregătit, marea lui preocupare era următoarea: cine îl va însoţi în acest traseu lung? Orice greşeală în această privinţă putea spulbera visul lui de a se odihni.
Într-o zi, Wilberforce l-a întâlnit pe vechiul lui prieten, Isaac Milner. Deşi pierduseră legătura de multă vreme, Milner urmărise de la distanţă succesul politic al lui Wilberforce, iar acesta, la rândul lui, cunoştea foarte bine prestigiul academic al lui Milner. Aşa că, spre deosebire de un „insolent”, Wilberforce a crezut că „înţeleptul” Milner ar putea fi un excelent tovarăş de călătorie şi l-a invitat să îl însoţească. Cine era Isaac Milner? Era un inventator şi matematician englez, care ocupa funcţia de profesor lucasian la Universitatea din Cambridge.
Poate că acum te întrebi: Dar ce este un profesor lucasian? Înainte de toate, acesta este unul dintre cele mai prestigioase titluri academice din întreaga lume. Catedra lucasiană a fost înfiinţată în 1663 de venerabilul Henry Lucas, de unde derivă numele de lucasian. Persoanele care au ocupat această poziţie au fost unele dintre cele mai inteligente din întreaga lume. Pentru a vă face o idee, voi enumera câteva personalităţi: Isaac Barrow, Isaac Newton, Paul Dirac şi Stephen Hawkins, cu toţii au fost profesori lucasieni. În prezent, Michael Boris Green este profesor lucasian la Universitatea din Cambridge. Aş vrea să observi că William Wilberforce a ştiut să îşi aleagă tovarăşul de călătorie. Decizia lui a fost atât de calculată, încât conversaţiile avute în timpul acelei vacanţe au produs o schimbare de durată în viaţa lui.
Cine sunt tovarăşii tăi în această călătorie numită „viaţă”? Care sunt persoanele în compania cărora îţi petreci timpul zilnic? Te înconjori de persoane înţelepte, care contribuie la dezvoltarea ta personală? Sau eşti o persoană „insolentă”, care preferă să fugă de o companie bună? Reflectă la aceste întrebări. Mâine vom continua să vorbim despre aceşti doi bărbaţi.
#alegeţibinetovarăşii #prieteni