Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus. (Romani 8:1)
Mulţi dintre noi am auzit de numele Fiorello La Guardia datorită aeroportului din New York care îi poartă numele. Noi ştim că el a fost marele primar al oraşului New York între 1935 şi 1945. În tot acest timp, mulţi dintre noi trec cu vederea faptul că La Guardia a fost şi judecător într-un tribunal de corecţie. Într-o zi, înaintea lui a fost prezentat cazul unui bărbat care furase o pâine. Interogat cu privire la infracţiunea comisă, inculpatul şi-a recunoscut greşeala şi l-a asigurat pe judecător că făcuse acea faptă nu pentru că era un criminal, ci pentru că trebuia să dea de mâncare familiei sale. După ce a ascultat mărturia hoţului, La Guardia l-a declarat vinovat şi l-a condamnat la plata unei
amenzi de zece dolari.
Dacă bărbatul nu avea bani nici să îşi cumpere o bucată de pâine, cum avea el să plătească amenda? În acel moment s-a văzut măreţia lui La Guardia. Şi-a scos din portofel o bancnotă de câţiva dolari şi, adresându-se bărbatului, i-a spus: „Vreau să îţi plătesc amenda.” Apoi îi porunci aprodului să adune câte 50 de cenţi de la toate persoanele prezente în sală şi să îi dea suma strânsă bărbatului pentru a nu mai fi nevoit să fure, dar şi pentru a-şi hrăni familia. De ce a făcut acest lucru? Pentru că, în opinia lui La Guardia, toţi erau vinovaţi pentru faptul că cineva era nevoit să fure pentru a putea supravieţui. La Guardia a făcut două alegeri: 1) a plătit amenda hoţului şi 2) i-a dat cele necesare pentru a nu mai fura. Judecătorul ştia că bietul om nu avea nevoie să audă un discurs despre etică, ci o soluţie materială la problemele lui. Oare nu la fel a făcut şi Dumnezeu pentru noi?
Cu toţii am fost acuzaţi înaintea tribunalului divin pentru că am încălcat Legea lui Dumnezeu. Acest lucru este adevărat! Noi suntem vinovaţi! Nu putem nega ceea ce suntem în realitate. Cu toate acestea, în loc să ne pună să plătim pentru fapta noastră, Dumnezeu a hotărât să plătească preţul nelegiuirii noastre şi L-a dat pe Fiul Lui preaiubit în locul nostru. Prin această faptă de milă, El a iertat toate păcatele noastre.
Dar nu doar că Domnul ne-a iertat, în plus, El ne-a acordat puterea Sa pentru ca noi să putem fi biruitori şi „dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia” (2 Petru 1:3). Da, noi putem trăi aşa cum doreşte Dumnezeu!
#trăieştecumvreaDumnezeu #daesteposibil