Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos. (2 Corinteni 3:3)
Pe un mormânt mai vechi era inscripţionat următorul epitaf: „Ci-git Lem S. Frame, care a omorât 89 de indieni în toată viaţa lui. Spera să ajungă la o sută la sfârşitul acestui an, când a adormit în Domnul, în casa lui de la Hawk’s Ferry.”
Ce idee şi-ar fi făcut despre Hristos acei indieni dacă ar fi aflat că executorul lor pretindea a crede în Domnul?
În filmul Twelve years a slave[12 ani de sclavie], Michael Fassbender a jucat rolul lui Edwin Epps, un bărbat al cărui merit principal era capacitatea lui de a „dresa” sclavii negri. Într-una din scene, domnul Epps a mers la adunarea de cult cu servitorii lui, unde au citit ce le spunea Biblia, după părerea lui: „Slujitorul care cunoaşte voia stăpânului său, care nu are nimic pregătit şi nu va acţiona în conformitate cu voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Aţi înţeles bine? Cu un număr mare de lovituri. Negrul care nu ascultă de stăpânul lui, adică de proprietarul lui, va primi multe lovituri. Multe înseamnă un număr foarte mare: 40, 100, 150 de lovituri.” Apoi, închizând Biblia, a spus: „Aşa spune Scriptura.”
Ce imagine despre Hristos s-a gravat în mintea sclavilor, auzind cuvintele pe care stăpânul lor le atribuia Cuvântului lui Dumnezeu?
Ghandi a spus odată: „Îl iubesc pe Hristosul vostru, dar nu îi iubesc pe creştinii voştri. Creştinii voştri sunt atât de diferiţi de Hristosul vostru.” Pentru că Ghandi a cunoscut învăţăturile lui Isus, el a putut face diferenţa între ceea ce spuneau şi ceea ce făceau ucenicii Lui; dar nu toţi au avut această ocazie.
Înainte de a emite o judecată în dreptul lui Frame şi Epps, să reflectăm bine la următoarele: când oamenii văd egoismul nostru, când ne aud vorbindu-i de rău pe prietenii noştri, când ne comportăm cu răutate cu ceilalţi, ce cred ei nu despre noi, ci despre Isus? Pavel declară că mărturia noastră este ca o epistolă scrisă, „cunoscută şi citită de toţi oamenii” (2 Corinteni 3:2). Noi suntem scrisoarea pe care Hristos a trimis-o lumii, membrilor familiei noastre, prietenilor noştri, comunităţii în sânul căreia trăim şi Domnul speră că atunci când oamenii vor citi mesajul pe care îl prezentăm prin cuvintele şi acţiunile noastre, ei să Îl poată cunoaşte pe Dumnezeu, care îi iubeşte cu o iubire veşnică.
#noisuntemepistolevii #reprezentanţiailuiHristos