Fiecare din voi să nu se uite la foloasele lui, ci la foloasele altora. (Filipeni 2:4)
Într-o ocazie, omul de ştiinţă elveţian Louis Agassiz şi fratele lui mai mic trebuiau să îi aducă ceva tatălui lor. Dar, pentru a asculta de porunca tatălui lor, ei trebuiau să traverseze un lac îngheţat. După ce au analizat situaţia, ei au hotărât să se aventureze pe gheaţă, sub privirea protectoare a mamei lor. Aproape că reuşiseră să traverseze pe partea cealaltă când mama a observat o fisură în gheaţa pe care stăteau. Pentru Louis nu a fost greu să sară peste spărtură, dar fratele lui mai mic nu a mai putut să treacă peste crăpătură cu aceeaşi uşurinţă ca fratele lui mai mare. Mama, văzând ce se întâmplă, a început să strige: „Cel mic va cădea în apă şi se va îneca. El nu poate să sară atât de departe!”
Apoi s-a întâmplat un lucru neaşteptat, Luis s-a întins peste spărtură, punându-şi mâinile pe marginea cealaltă, unde era fratele lui mai mic şi cu corpul lui a făcut un pod pentru acesta, ca să treacă peste apele îngheţate (Samuel Vila, Enciclopedia de anécdotas et ilustraciones, p. 60).
Fără îndoială că Louis a fost un exemplu nobil de altruism. Ce înseamnă acest cuvânt? Dicţionarul Larousse îl defineşte astfel: „preocupare dezinteresată pentru binele celuilalt” şi, aş adăuga eu, chiar în detrimentul binelui propriu. Pentru majoritatea dintre noi nu este o problemă să facem bine celorlalţi; dar, dacă a-l ajuta pe celălalt constituie un risc pentru propria noastră siguranţă, am fi dispuşi să mergem să îl ajutăm? Asta a făcut Louis. El a avut în vedere binele fratelui său atunci când a încercat să evite ca acesta să cadă în lac; făcând acest lucru, el a riscat să cadă în apă.
Pentru a fi altruişti, trebuie să sfărâmăm puterea „eului”. Trebuie să acceptăm şi să punem în practică învăţătura biblică: „Niciunul nu trăieşte pentru sine” (Romani 14:7). Aceasta este o declaraţie tranşantă, absolută şi foarte clară. Nu tu trebuie să fii în centrul existenţei tale. Astăzi şi în fiecare zi, încearcă să fii un exemplu viu de altruism, aşa cum a fost Isus.
#altruism #valori