Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice. (1 Timotei 6:17)
Guy de Maupassant a scris o poveste intitulată Colierul, în care relatează istoria doamnei Loisel, soţia unui angajat de birou de clasă mijlocie, care visa să se îmbogăţească. Ceea ce-şi dorea ea cel mai mult erau rochii de gală şi bijuterii sclipitoare. Era deci foarte tristă de fiecare dată când soţul ei era invitat pe la vreun banchet, iar ea nu avea nimic de genul acesta să poarte.
Soţul ei i-a dat într-o ocazie toţi banii pe care i-a economisit pentru o călătorie, pentru ca ea să-şi cumpere o anumită rochie scumpă, şi totuşi nu era mulţumită pentru că nu avea frumoasele bijuterii necesare pentru a însoţi rochia. În cele din urmă, s-a hotărât să împrumute câteva mărgele de la o prietenă bogată. Ea a ales din colecţia prietenei ei colierul de diamant pe care aceasta îl purta la petreceri. Întorcându-se acasă, s-a întâmplat ceva teribil. Colierul a dispărut.
Doamna Loisel şi soţul ei l-au căutat timp de mai multe zile. În cele din urmă, au mers într-un magazin de bijuterii unde au găsit un colier care semăna exact cu bijuteria pierdută, dar preţul era cu mult peste posibilităţile lor. Au retras de la bancă toate economiile lor, iar cum tot nu era îndeajuns, au trebuit să recurgă la împrumuturi de la cămătari. Apoi, au dus colierul prietenei, care nu a observat nicio diferenţă. Dar acum Loisel trebuia să plătească o datorie exorbitantă. Aceasta i-a forţat să trăiască precum cei săraci. Mâinile doamnei Loisel au fost extrem de deteriorate din cauza frecării podelei, spălatului hainelor şi al veselei. În cele din urmă, după zece ani de lipsuri şi sărăcie, au ajuns să-şi plătească greaua datorie. Într-o zi, doamna Loisel se plimba prin parc. Anii de sărăcie au transformat-o într-o săracă doamnă bătrână. Dintr-odată, a observat-o pe prietena ei bogată şi a mers în întâmpinarea ei pentru a o saluta. Prietena ei a rămas înmărmurită la vederea ei şi a întrebat-o ce i s-a întâmplat de s-a schimbat aşa de mult. Doamna Loisel i-a povestit atunci toată istoria. Prietena ei a privit-o surprinsă şi cu milă în ochi: „Ar fi trebuit să-mi spui! Colierul era un fals, o imitaţie fără mare valoare.”
Ce poveste tristă, dar cât de educativă. Sper, tinere dragă, că nu vrei să trăieşti pentru aparenţe, pentru că rişti să ai o soartă asemănătoare cu cea a familiei Loisel.
#dragosteadebani
