Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru. (Matei 20:26)
Campusul Universităţii Azuza Pacific strălucea în mod neobişnuit. Diverse generaţii trecute erau adunate pentru a primi cu braţele deschise noii profesionişti care urmau în acea zi să-şi primească diploma în acest centru academic. Unul dintre cele mai memorabile momente ale acestei sărbători a fost intervenţia rectorului universităţii, dr. John Wallace. În timp ce-şi prezenta discursul pentru acea ocazie, dr. Wallace a îndreptat atenţia auditoriului spre trei dintre absolvenţi. Ce aveau aceşti tineri de meritau atenţia tuturor? Erau ei cei mai buni studenţi ai universităţii? Nu! Aparţineau ei unor familii influente? Nu!
Au obţinut ei cele mai bune locuri de muncă? Nici chiar aşa! Ceea ce îi făcea speciali a fost decizia lor de a sluji în locuri extrem de sărace timp de mai mulţi ani. Marele lor interes nu era să lucreze pentru salarii mari. Scopul lor principal consta în a-i servi şi a-i ajuta pe cei mai în nevoie. După ce au fost rugaţi să urce pe scenă, rectorul s-a adresat studenţilor în următorii termeni: „Cineva pe care nu-l cunoaşteţi a auzit vorbindu-se despre proiectul vostru. El doreşte să vă uşureze slujirea în siguranţă acolo unde vă gândiţi să lucraţi. El v-a lăsat un dar, dar vrea să-şi păstreze anonimatul.” John Ortberg, care era prezent la această festivitate de absolvire, a spus că dr. Wallace l-a chemat pe primul student şi i-a spus: „Datoria ta de cinci mii de dolari este plătită.” Apoi a spus celui de-al doilea student: „Datoria ta de şaptezeci de mii de dolari este plătită.” Celui de-al treilea i-a spus: „Datoria ta de trei mii de dolari este plătită” (Persoana care vreau să fiu, p. 183).
Este drept să studiezi pentru a primi cel mai bun loc de muncă posibil. Este lăudabil să aspiri la îmbunătăţirea condiţiei financiare. Ce onoare să prezinţi discursul de laureat al clasei în timpul absolvirii! Dar ceea ce-ţi va permite să obţii ce e mai bun din tine este să pui pregătirea pentru slujire mai presus de toate acestea, făcând-o prioritatea ta. Antoine de Saint Exupéry, autorul cărţii Micul prinţ, avea toate motivele din lume pentru a spune: „Dacă ne dorim o lume cu pace şi dreptate, este nevoie să ne punem cu fermitate inteligenţa în slujba iubirii.”
Este ceea ce au făcut şi absolvenţii, iar aceasta le-a adus o bună recompensă.
#trăieştepentruasluji