Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. (Proverbele 16:3)
Într-o zi, Charlie Brown, celebrul personaj de benzi desenate, era în spatele curţii sale, exersând tragerea la ţintă cu arcul şi cu săgeţile. El întindea arcul şi arunca la întâmplare. Apoi mergea acolo unde era căzută săgeata şi desena o ţintă în jurul acestui punct. A făcut astfel de o mulţime de ori. Văzând ceea ce face, Lucy, fetiţa de opt ani cinică şi întotdeauna cu un umor răutăcios, a cărei preocupare principală era aceea de a-i intimida pe ceilalţi copii, a spus:
– Charlie, nu se poate să exersezi tragerea la ţintă în felul acesta. Trebuie ca prima dată să desenezi ţinta şi apoi să tragi cu săgeata.
Cu rapiditatea unei săgeţi, Charlie a spus:
– Ştiu, dar în felul acesta eu nu ratez niciodată!
Lamentabil, multe persoane îşi conduc viaţa la modul în care Charlie o făcea cu săgeţile sale. Ei nu vizualizează niciodată o ţintă, astfel nu ratează niciodată ţinta, pentru că nu au niciuna.
Care este obiectivul pe care îl ai în viaţa ta? De fapt, potrivit psihiatrului Viktor Frankl, a avea o ţintă concretă şi personală dă sens vieţii noastre. Frankl ne dezvăluie ce l-a ajutat să rămână în viaţă pe timpul şederii lui în oribilul lagăr de concentrare Auschwitz: „Mă vedeam pe scena unei mari săli de conferinţe, foarte bine luminată, plăcută şi caldă. În faţa mea era un auditoriu atent, aşezat pe scaune confortabile tapiţate. Ţineam o conferinţă despre psihologia lagărului de concentrare.” Incredibil, nu-i aşa? Omul era afundat în noroi, riscând să-şi piardă viaţa în orice moment, dar el nu privea la această tristă condiţie, el a ales să nu moară într-un lagăr de concentrare pentru că avea o ţintă, un scop în viaţa sa: să devină conferenţiar internaţional. Şi a şi devenit.
Unde te vezi în viitor? Cum te vezi pe tine personal? Către ce punct se îndreaptă săgeţile tale?
Cum spune Martin Luther King: „Dacă nu poţi să zbori, atunci aleargă. Dacă nu poţi alerga, atunci umblă. Dacă nu poţi umbla, atunci târăşte-te. Orice ai face, continuă să mergi înainte.” Înaintează spre scopul propus. Şi nu uita că „planurile omului harnic nu duc decât la belşug” (Proverbele 21:5).
#atinge-ţiţintele #ţinteştesus