După cum Locuinţa morţilor şi adâncul nu se pot sătura, tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura. (Proverbele 27:20)
De ce cantitate de pământ are nevoie o persoană? Aceasta este şi întrebarea la care răspunde Lev Tolstoi în scurta povestire De cât pământ are nevoie un om. Intriga se învârte în jurul lui Pahom, un fermier care visa să devină proprietarul unui mare domeniu. Într-o zi, Pahom a aflat că triburile Bashkir (Rusia) ar putea să-i vândă cinci sute douăzeci şi şase de hectare de teren pentru o sumă modică, echivalentă cu nouăsprezece dolari. Motivat de acest chilipir, Pahom s-a pregătit şi a mers să-i vadă pe Bashkir.
Ajungând în acel loc, şi-a dat seama că afacerea era chiar mai avantajoasă decât credea. Şeful tribului i-a spus că, pentru aceeaşi sumă era dispus să-i vândă tot terenul pe care Pahom îl putea parcurge într-o zi, dar cu o singură condiţie. El trebuia să se întoarcă la punctul de plecare înainte de apusul soarelui. Dacă nu, pierdea banii. Pahom s-a trezit foarte devreme şi a mers să examineze proprietatea. Cu grijă punea jaloane de-a lungul proprietăţii parcurse, delimitând terenul care urma să-i revină. Fiecare pas însemna mai mult pământ. La amiază, atitudinea logică ar fi fost ca el să ia drumul de întoarcere, spre punctul de plecare şi să reclame terenul parcurs. Dar cum îşi dorea cât mai mult pământ cu putinţă, a continuat să înainteze, adăugând o bucată în plus acolo unde era un frumos râu.
Cum se făcea foarte cald şi proviziile de apă se epuizau, a decis să se întoarcă. Dar pe drum a făcut ocoluri repetate pentru a incorpora un crâng bogat, din care se gândea să scoată lemnul pentru construirea unei case noi. În timp ce observa că soarele coboară, Pahom a accelerat pasul, şi-a aruncat uneltele şi a început să alerge cât mai repede. S-a apropiat de punctul de plecare, iar sătenii au început să-l ovaţioneze pentru că în sfârşit urma să fie proprietarul unei imense ferme. Totuşi, când în cele din urmă a ajuns la locul unde era aşezat şeful tribului, epuizat, Pahom cade la pământ şi-şi dă sufletul. Acolo au săpat o groapă şi l-au îngropat. Tolstoi a concluzionat povestea prin următoarele cuvinte: „Doi metri de pământ era ceea ce-i trebuia.”
Morala povestirii? Ambiţia umană, dorinţa de a avea întotdeauna mai mult cu orice preţ nu face altceva decât să ne ducă la groapă. Dragi tineri, nu puneţi niciodată pe planul doi acest avertisment al lui Isus: „Păziţi-vă de orice fel de lăcomie” (Luca 12:15).
#evitaţilăcomia
