Tânărul care dorea să fie predicator (I)

Cum are să m-asculte Faraon pe mine, care n-am o vorbire uşoară? (Exodul 6:12)

Citind în Review cu multă atenţie, sufletul i-a fost cuprins de o bucurie extraordinară când ochii i-au căzut pe scurtul, dar uimitorul anunţ: „Avem nevoie de un voluntar pentru a servi ca şef de cort la întâlnirea de tabără din Texas. Cei interesaţi sunt rugaţi să scrie pastorului R. M. Kilgore.” Încă citind anunţul, o mulţime de întrebări îi asaltau sufletul: Să fie asta cumva şansa mea de a-L sluji pe Domnul în lucrarea Sa? E oare potrivit să renunţ la lucrul meu şi să mă implic ca voluntar într-un loc nou? Se merită să-l contactez pe Kilgore? De fapt, acest tânăr nu a uitat ziua în care a cerut să lucreze ca pastor în Iowa, dar comitetul Federaţiei l-a respins din cauza dificultăţilor evidente de a se exprima corect. Problema sa era atât de evidentă, încât pentru prima dată când a ţinut o predică în public, nu a putut să vorbească nici măcar cincisprezece minute.

Totuşi, asigurat că Dumnezeu Se va ocupa nu numai de îndoielile sale, dar şi de nevoile sale, s-a decis să ia legătura cu pastorul Kilgore. Şi mai surprinzător este că nu a făcut-o printr-o scrisoare. A făcut ceva care a demonstrat hotărârea şi fermitatea care l-au caracterizat pe tot parcursul misiunii sale: s-a ridicat, a cumpărat un bilet de avion şi a început călătoria pentru a-l întâlni personal pe fratele Kilgore.

La întrevederea cu Kilgore, cu o mare sinceritate, i-a spus: „Pastore, după cum probabil aţi remarcat, eu am dificultăţi de vorbire. Totuşi eu sunt convins că Domnul vrea să mă angajez în lucrarea Sa şi sunt dispus să fac orice.” Răspunsul lui Kilgore i-a confirmat tânărului că de fapt avea chemare pentru a fi lucrător. „Nu este loc mai bun pentru a învăţa să lucrezi decât într-o adunare de tabără”, apoi a adăugat: „Vei avea acolo ocazii bune să predici.” Acest tânăr avea aceleaşi limitări ca şi Moise: era bâlbâit. În ciuda acestui lucru, de pe buzele lui Moise au ieşit mai multe discursuri care au avut o influenţă extraordinară asupra viitorul omenirii. Dumnezeu poate lua o slăbiciune şi o poate transforma într-un punct forte. Indiferent de limitele capacităţilor tale, cu siguranţă Dumnezeu îţi va da întotdeauna ocazia de a fi util în lucrarea Sa. Nu te lăsa descurajat.

#Dumnezeulposibilităţilor

Vladimir Polanco
Vladimir Polanco
Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video