Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. (Luca 19:10)
Herbert Hoover, preşedintele Statelor Unite în perioada 1929–1933, era aşa de fanatic şi de pasionat de baseball, încât a hotărât să dea prima lovitură din primul joc al echipei Senators din Washington. Chiar a declarat public că „religia şi baseballul sunt două instituţii care au cel mai mare impact în viaţa americană”. De fapt, între 24 ianuarie şi 22 martie 2015, Muzeul Prezidenţial Hoover a expus colecţia sa privată, incluzând aproape o sută optzeci de mingi semnate de cei mai buni jucători ai echipei, aici fiind inclus şi Babe Ruth.
Pasiunea sa pentru baseball era aşa de mare, încât în 1931, în mijlocul marii recesiuni care a sufocat ţara, el a călătorit cu trenul de la Washington la Saint Louis pentru a executa prima lovitură din prima partidă a Seriei Mondiale între Philadelphia şi Saint Louis. Kay D. Rizzo ne spune că atunci când preşedintele a ajuns pe stadion, a fost înconjurat de jurnalişti. Întrebări, poze, râsete, toate mergeau bine. Cum oamenii insistau să-l surprindă în poză în diverse ipostaze cu mingea, preşedintele a întârziat să intre pe stadion, iar partida a început fără el. „În ciuda eforturilor susţinute pentru a avea privilegiul de a face prima lansare, Hoover a pierdut această oportunitate: s-a lăsat distras de la ţinta sa (Over the Top, [La înălţime], p. 230).
După cum poţi constata, a te lăsa distras de la ţinta vieţii tale nu va da rezultate bune. Aici avem multe de învăţat de la Hristos. Nimeni şi nimic nu au putut să-L abată de la ţinta pe care şi-a propus-o venind în această lume de păcat.
Satana, fariseii şi chiar proprii ucenici încercau să-L împiedice să-şi continue misiunea, dar nu i-a ascultat. Mintea Lui era tot timpul îndreptată spre aceasta: „N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” Luca 5:32). „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Lui Zacheu, vameşul dispreţuit, i-a spus: „Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10).
#nutelăsabătut #mântuireaînIsus