La vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. (Galateni 6:9)
Felix Maria Samaniego a fost un scriitor din secolul al XVIII-lea, care s-a distins prin fabuloasele lui povestiri în versuri. Într-una din ele, Samaniego descrie visurile lui „Perrette şi oala de lapte”, o tânără visătoare, foarte ingenioasă, care vindea lapte la piaţă. Într-o zi, având oala de lapte pe cap, ea a început să viseze ce va face după ce va vinde tot laptele. Cu banii, îşi va cumpăra „o cutie de ouă”, din care vor ieşi zece puişori care, atunci când vor creşte şi se vor face găini, care le va vinde pentru a-şi cumpăra un porc. Porcul se va îngrăşa atât de mult, încât burta îi va atinge pământul.
Apoi ea îl va vinde şi îşi va cumpăra „o vacă voinică şi un viţel care se va zbengui pe câmpie, aproape de cabană.” În timp ce îşi imagina toate acestea, ea s-a împiedicat şi „adio, lapte, bani, ouă, vacă, viţel, porc şi cloşcă.” Samaniego concluziona: „Ce fantezie nebună! Câte palate îţi construieşti în zadar!” Da, poate obiectivele noastre nu sunt uneori decât pură fantezie, visuri în zadar. Niciodată nu îţi vei îndeplini că obiectivele dacă te mulţumeşti doar să visezi, folosindu-ţi doar imaginaţia ta bogată. Imaginaţia ne este utilă doar în măsura în care este însoţită şi de o doză bună de transpiraţie.
În ziua în care am scris devoţionalul pentru astăzi am citit şi povestea lui Tom Toro, caricaturist la revista The New Yorker. Fiind deja tânăr, el tot timpul visa să îşi vadă caricaturile în The New Yorker. Prima caricatură pe care le-a trimis-o a fost respinsă, a doua la fel, până a ajuns la caricatura cu numărul trei sute. Ce altceva ar fi putut să mai facă? A hotărât să meargă să îl viziteze personal pe Bob Mankoff, redactorul revistei. Ce credeţi că i-a spus acesta? „Prietene, desenele tale nu sunt chiar gata.” Dar Toro nu s-a lăsat descurajat. Amintindu-şi de acel moment, el a declarat într-un interviu: „M-am întors acasă, am luat o foaie albă şi am încercat să desenez cu inima.” A continuat să lucreze cu sârguinţă. Într-o zi, după ce trimisese deja şase sute zece caricaturi către revista The New Yorker, a primit din partea lor o scrisoare cu următoarele cuvinte: „Felicitări! Am cumpărat desenul dumneavoastră.”
Critica lui Mankoff l-a determinat pe Tom Toro să lucreze cu şi mai mult entuziasm. Cazul lui ilustrează foarte bine un proverb de-al lui Solomon: „Cine mustră pe alţii găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă decât cel cu limba linguşitoare” (Proverbele 28:23). Munca lui Toro i-a îndeplinit visul. Noi ce exemplu vom urma? Pe cel al lui Toro sau pe al lăptăresei?
#perseverenţă
