Trecerea râului

Iosua a zis poporului: „Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.” – Iosua 3:5

Râul Rubicon din nordul Italiei marca graniţa dintre provincia romană Galia Cisalpină şi Italia, care era controlată direct de Roma. Niciun general al vreunei provincii romane nu putea intra în Italia în calitate de conducător al trupelor sale. Aceasta ar fi fost o ofensă capitală. Dar pe 10 ianuarie 49 î.Hr., Julius Caesar cu legiunea sa a trecut intenţionat Rubiconul şi a stârnit un război civil. Pompey şi mulţi din Senat au fugit din Roma cuprinşi de teamă. Expresia idiomatică „trecerea Rubiconului” îşi are rădăcina în acel incident şi înseamnă a lua o decizie dificilă, de la care nu mai este punct de întoarcere.

Cu multe secole mai înainte, israeliţii au ajuns şi ei la graniţa unui râu – râul Iordan – şi au trebuit să îl treacă pentru a ajunge în ţara făgăduită. Era acea vreme a anului când râul se „vărsa peste toate malurile lui” (Iosua 3:15). Pe atunci nu se foloseau poduri sau bărci. Un singur element îi putea susţine în acel moment crucial: credinţa în cuvântul infailibil al lui Dumnezeu! „Iosua a zis poporului: «Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru»” (Iosua 3:5). Dumnezeu a despicat apele râului şi israeliţii au trecut râul pe uscat.

Trecerea râului Iordan a fost sursa de inspiraţie a multor predici şi cântece. Acest incident dramatic demonstrează că Dumnezeu ne poate rezolva chiar şi problemele care par fără rezolvare. La fel ca în cazul israeliţilor, şi noi trebuie să ne încredem în Dumnezeu, să ne consacrăm Lui şi să Îi permitem să Îşi ducă la îndeplinire planurile Lui pentru viaţa noastră. Dar credinţa este condiţia de bază pentru ca El să acţioneze eficient în viaţa noastră. Isus îi spunea Martei: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” (Ioan 11:40).

Alţi autori au scos în evidenţă o paralelă între israeliţii care au trecut Iordanul în Canaan şi sfinţii care la sfârşit vor fi luaţi din această lume şi vor fi duşi pe Muntele Sion (Apoc. 14:1). „Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc. 7:16-17). Și noi – tu şi cu mine – trebuie să fim acolo!

Citește și
Comentarii
Se încarcă...