„Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe cezarul!” – Ioan 19:15
Creştinismul a apărut într-o vreme când Palestina era sub dominaţie romană. Ni se spune că Iosif şi Maria au plecat din Nazaret la Betleem din cauza poruncii ca toţi să se înscrie, date de Cezar August (Luca 2:1-5), al cărui nume în original a fost Gaius Octavius (63 î.Hr.–14 d.Hr.).
După ce i-a învins pe Marc Antoniu şi pe Cleopatra, Octavius a devenit primul conducător peste toată Republica Romană. Pe 16 ianuarie 27 î.Hr. , Senatul roman a votat o nouă titulatură pentru el, devenind oficial Imperator Caesar Divi Filius Augustus. Dar de obicei istoricii îl numesc August. Conducătorul roman era tratat de majoritatea ca o fiinţă divină, în cinstea căruia erau dedicate temple, altare şi preoţi. El era privit fie ca „zeu”, fie ca „fiu de zeu”. Dar subiectul „divinităţii absolute, adică a naturii divine, nu era unul foarte relevant în Antichitatea păgână. În culturile imperiale se vorbea mai degrabă de divinitate relativă, adică statutul de divin şi de puterea absolută pe care o aducea în legătură cu închinătorii” (Ittai Gradel).
La procesul lui Isus, Pilat a pus întrebarea: „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” Mulţimea trebuia să hotărască cui va rămâne loială. Preoţii cei mai de seamă erau prezenţi acolo şi lucrarea lor zilnică preînchipuia preoţia sfântă a lui Hristos. Ei trebuiau să fie primii care să Îl slăvească şi să Îl apere. În schimb, ei au strigat plini de dispreţ: „Noi n-avem alt împărat decât pe cezarul!” Hristos a fost respins de ei, dar nu şi de Dumnezeu.
Hristos a fost proslăvit chiar şi în cea mai profundă umilire (Ioan 12:23-24). Aşa cum se spune în Filipeni 2:9-11: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.”
Spre deosebire de cei care au ales să îi rămână loiali cezarului, apostolul Pavel făcea referire la Domnul Isus Hristos ca „fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (1 Tim. 6:14-15).
Apostolul Ioan L-a văzut pe Mielul ca biruind pe împăraţii pământului „pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor” (Apoc. 17:14; 19:16). Să alegem să Îi rămânem loiali lui Hristos, indiferent ce strigă mulţimile din jurul nostru!
