Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac. – Ioan 14:16
Natura Duhului Sfânt este o taină profundă. De aceea putem să o înţelegem doar în măsura în care ne este descoperită de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este surprinzător că primii adventişti de ziua a şaptea au avut dificultăţi în a înţelege acest subiect şi doar spre sfârşitul secolului al XIV-lea au început să recunoască faptul că Duhul Sfânt este o persoană. În 6 februarie 1896, Ellen White scria o scrisoare din Australia „fraţilor mei din America”. În acea scrisoare, ea a făcut referire la Duhul Sfânt ca fiind „a treia persoană a Dumnezeirii”. (Scrisoarea 8, 1896). Doi ani mai târziu (1898), ea a folosit aceeaşi expresie în cartea ei clasică, Hristos, Lumina lumii (p. 671).
În Review and Herald din 9 iunie 1896, George C. Tenney, atunci co-editor al revistei, declara: „Nu putem descrie Duhul Sfânt. Din imaginile prezentate în Apocalipsa, Ezechiel şi alte cărţi ale Bibliei şi din limbajul folosit când se face referire la Duhul Sfânt, putem crede că acesta este ceva mai mult decât o emanaţie a minţii lui Dumnezeu. Despre el se vorbeşte ca o persoană şi este tratat astfel. El este inclus în binecu-vântările apostolice şi Domnul nostru vorbeşte despre el ca acţionând independent şi personal, ca învăţător, călăuzitor şi mângâietor. El este un obiect al veneraţiei şi este o inteligenţă cerească, prezent pretutindeni şi întotdeauna prezent. Dar, ca fiinţe limitate, noi nu putem înţelege problemele pe care contemplarea Dumnezeirii ni le prezintă minţii.”
Când Pavel afirmă în Romani 8:26-27 că Duhul Sfânt „mijloceşte pentru noi”, el sugerează că Duhul are propria sa personalitate, una distinctă. Când apostolul vorbeşte despre „năzuinţa Duhului” (engl. mintea Duhului), el elimină orice posibilitate de a considera că Duhul este doar o energie abstractă, care vine din mintea lui Dumnezeu. Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci am ajunge să vorbim pleonastic despre mintea minţii lui Dumnezeu, care nu are nicio logică.
Mult mai mult decât doar o energie, Duhul Sfânt este Ajutorul Divin puternic care să ne convingă de „păcat, neprihănire şi judecată” (Ioan 16:8), să reverse dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre (Rom. 5:5) şi să ne călăuzească în „tot adevărul” (Ioan 16:13). Chiar mai mult, El va rămâne cu noi pentru totdeauna!
