Vă trimit sănătate în Domnul, eu, Terţiu, care am scris epistola aceasta.– Romani 16:22
Unii oameni cred că toate scrierile inspirate au fost dictate profetului cuvânt cu cuvânt de către Duhul Sfânt. În unele cazuri aşa era, dar, în general, chiar profetul alegea cuvintele pentru a transmite solia. Vorbind despre experienţa ei, Ellen White explică: „Deşi depind la fel de mult de Duhul Domnului în a scrie viziunile mele aşa cum depind în a le primi, totuşi cuvintele pe care le folosesc pentru a descrie ce am văzut sunt ale mele, doar dacă îmi sunt rostite de un înger, lucru pe care întotdeauna îl semnalez cu ghilimele” (Solii alese, vol. 1, p. 37).
Profeţii canonici aveau secretare şi asistenţi literari. De exemplu, Ieremia l-a folosit pe Baruc ca secretar (Ier. 36). Epistola către romani l-a avut ca autor pe Pavel (Rom. 1:1), dar a fost scrisă de Terţiu (Rom. 16:22).
Tot aşa, Ellen White a fost ajutată mai întâi de soţul ei şi mai târziu de ajutoarele ei editoriale. Una din sarcinile lor era să adune materialele pe care le scrisese Ellen, pentru ca ea să poată folosi unele din acele materiale ca să scoată materiale noi. Într-adevăr, majoritatea scrierilor ei au fost compilate din scrierile ei anterioare, dar întotdeauna ea a supravegheat acest proces. După moartea ei, în 1915, administratorii patrimoniului ei au preluat această responsabilitate.
În 9 februarie 1912, Ellen White a semnat varianta finală a „Testamentului” ei, numind un comitet de administratori pe termen nelimitat, care la început a fost alcătuit din William C. White, Clarence C. Crisler, Charles H. Jones, Arthur G. Daniells şi Frank M. Wilcox. Ellen White prevedea ca acest comitet să fie responsabil „de îmbunătăţirea cărţilor şi manuscriselor aflate în posesia lor şi primite, de a asigura şi tipări noi traduceri şi de a tipări compilaţii din manuscrise”. Asta înseamnă că ea s-a gândit la producerea unor compilaţii noi din scrierile ei, conform nevoilor şi provocărilor cu care avea să se confrunte biserica în viitor.
Deci, dacă vei găsi afirmaţii asemănătoare şi paralele în mai multe locuri din Biblie sau în scrierile lui Ellen White, să nu fii surprins. Acestea conţin solia lui Dumnezeu pentru noi în maniera în care au fost scrise original. Să le citim şi să le studiem cu respect, ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi astăzi!