Dan va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă călăreţul pe spate. – Geneza 49:17
Experienţa Evei în Grădina Edenului (Gen. 3:6) confirmă că „literalmente este imposibil să trăieşti fără a fi evanghelist, fie pentru Dumnezeu, fie pentru Satana” (Daniel Belvedere). Acest principiu a fost ilustrat în mod dramatic în viaţa lui Dudley M. Canright (1840–1919), un predicator adventist de frunte în anii 1870–1880. Instabil emoţional şi spiritual, el a părăsit biserica şi s-a întors de trei ori. În cele din urmă, la cererea lui, în seara zilei de 17 februarie 1887, numele lui a fost şters din registrul bisericii din Otsego, Michigan şi nu s-a mai întors niciodată.
În 15 octombrie 1880, Ellen White îi scria deja: „M-a întristat să aud de hotărârea ta, dar aveam motive să mă aştept la aceasta. […] Dar dacă ai hotărât să încetezi orice legătură cu noi, ca popor, […] te implor să te depărtezi cu totul de cei care cred adevărul, pentru că, dacă ai ales lumea şi prietenii acestei lumi, urmează-i pe cei pe care i-ai ales. Nu otrăvi minţile altora şi nu fi un agent special prin care Satana să ducă la ruina sufletelor” (Solii alese, vol. 2, pp. 162, 166–167). Neţinând seama de această cerere, Canright a devenit unul dintre cei mai aspri şi influenţi critici ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea şi a lui Ellen White, în scris şi prin viu grai.
Trebuie să fim foarte atenţi, deoarece critica poate face mult rău personalităţii noastre şi ne poate distruge credinţa. Ellen White ne avertizează: „Am văzut că unii se veştejesc din punct de vedere spiritual. Ei au trăit veghind ca fraţii lor să facă ceea ce este bine – prinzând orice greşeală pentru a-i necăji. Şi, în timp ce fac astfel, mintea lor nu este îndreptată nici către Dumnezeu, nici către cer, nici spre adevăr; ci exact într-acolo unde doreşte Satana – spre o altă persoană decât ei înşişi. Sufletele lor sunt neglijate; rareori îşi văd sau îşi simt propriile lor greşeli pentru că sunt prea ocupaţi să urmărească greşelile altora, fără a privi prea mult asupra propriilor suflete sau a-şi cerceta propriile inimi. … Dacă nu fac o reformă în viaţa lor, nu va fi loc pentru ei în ceruri, căci ei vor găsi greşeli chiar şi la Domnul” (Mărturii pentru biserică, vol. 1, p. 145).
Nu uita, credinţa şi critica nu merg mână în mână. Să punem capăt criticilor şi să ajutăm la zidirea credinţei!
