Deci cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat! – Iacov 4:17
Omul de stat irlandez Edmund Burke spune: „Tot ce trebuie pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic.” Aceeaşi preocupare i-a motivat şi lucrarea lui Martin Niemöller (1892–1984), un pastor luteran neamţ şi teolog antinazist. Iniţial, el l-a susţinut pe Hitler, dar curând a devenit un opozant vocal al propagandei ariene naziste, al antisemitismului şi al controlului statului asupra bisericilor. El a fost întemniţat în tabere de concentrare din 1937 până în 1945 şi abia a scăpat de execuţie. A murit pe 6 martie 1984, la vârsta de 92 de ani.
Niemöller a scris un poem faimos despre laşitatea intelectualilor germani după ce naziştii au preluat puterea şi după purificarea succesivă a anumitor grupe-ţintă. În timpul carierei sale, pastorul luteran a creat mai multe versiuni ale acestui poem, dar cea mai bună variantă sună astfel: „Mai întâi au venit după socialişti şi nu mi-am ridicat glasul – pentru că eu nu eram socialist. Apoi au venit după sindicate şi nu mi-am ridicat glasul – pentru că nu eram sindicalist. Apoi au venit după evrei şi nu mi-am ridicat glasul – pentru că nu eram evreu. Apoi au venit după mine – şi nu a mai rămas nimeni care să îşi înalţe glasul pentru mine.”
Isus a spus: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Ellen White comentează această afirmaţie spunând: „Fiecare dintre noi vom fi personal răspunzători; chiar şi numai pentru o iotă făcută mai puţin decât am fi fost în stare să facem. Domnul măsoară cu exactitate fiecare posibilitate de lucru care ni se oferă. Talentele şi capacităţile nefolosite vor fi puse în socoteală, tot aşa ca şi cele cu care am lucrat. Dumnezeu ne va face răspunzători pentru ceea ce am fi putut deveni printr-o dreaptă folosire a talanţilor daţi de Dumnezeu. Noi vom fi judecaţi după ceea ce am fi putut face, dar n-am făcut, pentru că n-am folosit energiile noastre spre slava lui Dumnezeu” (Parabolele Domnului Hristos, pp. 362–363).
Cei care încearcă să fie pe placul tuturor, neluând o poziţie clară în chestiuni de o importanţă crucială, vor ajunge să îi scârbească pe toţi şi să fie lăsaţi fără niciun sprijin. Păcatul omiterii înseamnă a nu-ți înălţa glasul împotriva răului, aşa cum ar trebui, şi a nu acţiona de partea binelui aşa cum ar fi de aşteptat. Fie ca Domnul să ne dea înţelepciunea de a rosti întotdeauna cuvintele potrivite – fără a le exagera sau a le reduce importanţa – şi întotdeauna să acţionăm aşa cum El doreşte.
