Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. – 1 Corinteni 9:25
În iunie 1998 am vizitat oraşele greceşti Atena, Corint şi Olympia. Aproape de ultimul dintre ele am văzut complexul vechilor Jocuri Olimpice, inclusiv ruinele Templului Zeului olimpic şi vechiul stadion.
Prima olimpiadă înregistrată a fost organizată în 776 î.Hr. şi se ţinea la fiecare patru ani, în timpul festivalului religios în onoarea lui Zeus, cel mai mare dintre zeii greci. Jocurile Olimpice au devenit cel mai important dintre toate concursurile atletice din lumea veche. Dar ele s-au ţinut pentru ultima dată în 393 d.Hr., iar după aceea împăratul roman Theodosius I a interzis aceste sărbători.
Cincisprezece secole mai târziu, pe 6 aprilie 1896, la Atena au fost inaugurate primele Jocuri Olimpice moderne. De atunci, acestea au fost sărbătorite la fiecare patru ani, dar de fiecare dată într-un alt oraş din jurul lumii. Unsprezece femei, reprezentând vestalele, merg la locul vechilor olimpiade şi aprind flacăra olimpică cu lumina Soarelui concentrată de o oglindă parabolică. Torţa este dusă din Olympia mai întâi la Stadionul Panathenaic în Atena şi apoi de acolo la locul unde au loc Jocurile Olimpice.
În 1 Corinteni 9:24-27, Pavel a folosit exemplul jocurilor din Antichitate ca o analogie pentru alergarea creştină. Mai întâi, el îl aseamănă pe creştin cu un alergător biruitor. La jocurile olimpice, „toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul”. Dar în alergarea creştină toţi pot fi biruitori. În al doilea rând, Pavel scoate în evidenţă că recompensa creştinului merită tot efortul depus. În Olympia, premiul pentru câştigător era o cunună din măslini sălbatici; în Corint, câştigătorul primea o coroană chiar mai perisabilă, din ţelină uscată. Dar creştinul biruitor va primi „o cunună veşnică”.
În Evrei 11:39-12:2, toţi alergătorii creştini biruitori din trecut privesc metaforic alergarea noastră şi sunt însufleţiţi de biruinţa noastră.
Noi nu aprindem flacăra noastră olimpică la sanctuarul Templului lui Hera (soţia lui Zeus), ci la altarul crucii de pe calvar, şi nu ne aşteptăm să primim doar o coroană pieritoare, ci una nepieritoare, „coroana neprihănirii” (2 Tim. 4:8). Continuă să alergi ca să fii biruitor!
