Unii se bizuie pe carele lor, alţii, pe caii lor, dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru. – Psalmii 20:7
Prima jumătate a secolului al XX-lea a fost marcată de o competiţie intensă între liniile maritime rivale. În 1908, White Star Line a cerut companiei Harland and Wolff, din Befast, Irlanda, să construiască cel mai mare şi mai luxos vapor cu aburi. În 10 aprilie 1912, noul cargou de linie RMS Titanic (cuvântul înseamnă enorm în dimensiune şi putere) a plecat din Southampton, Anglia, în prima călătorie spre New York. Dar patru zile mai târziu, în timp ce traversa Oceanul Atlantic de Nord, la 11:40 p.m., vaporul s-a izbit de un iceberg care a lăsat nişte găuri mari în tribordul lateral al navei. Dimineaţa devreme, pe 15 aprilie 1912, Titanicul s-a rupt în două şi s-a scufundat în mai puţin de trei ore de la accident.
Mai multe ambarcaţiuni au încercat să avertizeze Titanicul prin mesaje wireless că pe traseu sunt iceberguri, dar căpitanul Edward J. Smith a părăsit cabina vaporului care mergea cu toată viteza înainte, îndreptân-du-se spre camera sa pentru a se odihni în jurul orei 9:20 p.m. Pentru că se credea că Titanicul nu poate fi scufundat, acesta avea la bord doar 20 de bărci de salvare – pentru a-i salva pe supravieţuitorii altor vase care se scufundau. În ciuda discrepanţelor referitoare la numărul exact de persoane aflate la bord, 710 oameni au fost salvaţi şi peste 1 500 au pierit în acea catastrofă. Cei care au urmărit filmul lui James Cameron din 1997, Titanic, au o idee despre această tragedie istorică.
Putem învăţa lecţii importante din acest dezastru major. Faptul că nava de „nescufundat” s-a scufundat ar trebui să fie o avertizare pentru noi, ca să nu fim prea încrezători în realizările omeneşti, inclusiv în ale noastre. David a fost foarte conştient de această tendinţă când a afirmat: „Unii se bizuie pe carele lor, alţii, pe caii lor, dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru” (Ps. 20:7). Mai devreme sau mai târziu, strădaniile noastre vor păli şi vor muri. Doar lucrarea pe care o facem ca împreună-lucrători cu Dumnezeu va ţine pe vecie.
Reacţia căpitanului Smith, plină de încredere în sine faţă de avertizările din partea altor nave, a avut consecinţe dezastruoase. Acest lucru demonstrează ce se poate întâmpla când alegem să nu ascultăm de sfaturile şi instrucţiunile demne de încredere. De asemenea, ilustrează faptul că deciziile mici pot avea consecinţe mari. Doar gândeşte-te la efectele pe termen foarte lung ale deciziei Evei de a mânca din fructul pomului cunoştinţei binelui şi răului. Doamne, ajută-ne astăzi şi în fiecare zi să luăm decizii corecte, după voia Ta!
