Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, stânca mea şi izbăvitorul meu! – Psalmii 19:14
Noi suntem chemaţi de Dumnezeu să proclamăm Evanghelia veşnică într-o lume plină de voci elocvente şi convingătoare. Pentru a ne îndeplini eficient misiunea, ar trebui să fim atenţi nu doar la ce spunem (conţinut), ci şi la cum spunem (metodă). Ellen White spune: „S-ar putea să avem cunoştinţe, dar, dacă nu ştim cum să folosim vocea în mod corect, lucrarea noastră va fi un eşec. Dacă nu putem îmbrăca ideile noastre într-un limbaj corespunzător, la ce ne ajută educaţia? Cunoştinţele ne vor fi de puţin folos dacă nu cultivăm talantul vorbirii” (Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 380).
În 1999, Societatea Braziliană de Laringologie şi Voce a ales data de 16 aprilie ca zi anuală pentru a sărbători fenomenul vocii. Trei ani mai târziu (2002), profesorul laringolog portughez Mario Andrea, preşedinte al Societăţii Europene de Laringologie, sugera ca data de 16 aprilie să primească o atenţie mai mare şi să devină Ziua Mondială a Vocii. Scopul este să se demonstreze importanţa enormă a vocii în viaţa de zi cu zi a oamenilor; să îi încurajeze pe oameni să îşi evalueze sănătatea vocii şi să îi convingă să îşi îmbunătăţească şi să menţină obiceiuri bune în ce priveşte vocea.
Un exemplu clasic al modului în care eforturile personale ne pot ajuta să trecem peste problemele de vorbire este Demostene (384–322 î.Hr.), cel mai mare dintre oratorii greci antici. Istoricul şi biograful grec Plutarh povesteşte că Demostene avea un defect mare de vorbire din cauza unei „pronunţii nearticulate şi a bâlbâielii”. Pentru a birui această problemă, el şi-a construit un birou la subsol unde îşi exersa vocea şi şi-a ras jumătate din cap pentru a nu putea ieşi în public. Mai mult decât atât, el a biruit această problemă vorbind cu pietre în gură şi recitând versuri când alerga sau nu mai putea respira. De asemenea, el a practicat vorbitul în faţa unei oglinzi mari.
Sunt aspecte în vocea ta şi în abilităţile tale oratorice pe care ai vrea să le îmbunătăţeşti? Dumnezeu ne poate folosi în ciuda limitărilor şi slăbiciunilor noastre omeneşti. Combinând tehnicile corecte cu efortul perseverent, noi putem birui multe dintre deficienţele noastre de vorbire. Tu şi cu mine ar trebui să ne consacrăm vocile lui Dumnezeu, evitând orice înălţare de sine amabilă şi întotdeauna folosindu-ne vocea pentru slava lui Dumnezeu şi înălţarea omenirii.