Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte. – Isaia 40:26
Din vremurile străvechi, oamenii au păzit şi s-au închinat la soare, lună şi stele (Deut. 4:19; 17:2-3; Is. 47:13-14, etc.). Studiile ştiinţifice asupra spaţiului cosmic (astronomie) au fost consolidate de evoluţia telescopului şi de descoperirea legilor fizice care controlează trupurile cereşti în orbitele lor. Aceste realizări continue ne permit să vedem astăzi ce nicio altă generaţie nu a mai văzut.
După un proces lung de dezvoltare şi teste, pe 24 aprilie 1990, Hubble Space Telescope a fost lansat pe orbita joasă a Pământului, ca un proiect comun cu NASA şi European Space Agency. Gravitând în afara atmosferei Pământului, observatorul din spaţiu a oferit imagini uimitoare ale universului în profunzime. Unele imagini sunt din galaxii aflate la 13,2 miliarde ani-lumină depărtare. Atât cât va mai ţine timpul, ştiinţa spaţială va continua să ne ofere imagini profunde ale universului. Dar în întreaga veşnicie, copiii răscumpăraţi ai lui Dumnezeu vor explora universul fără a mai avea nevoie de telescop.
„Toate comorile universului vor fi deschise spre studiu mântuiţilor lui Dumnezeu. Neîncătuşaţi de moarte, ei îşi iau zborul neobosit către lumile îndepărtate – lumi care au fost mişcate de durere la vederea necazului oamenilor şi au tresăltat în cântări de bucurie la vestea despre un suflet salvat. Cu o bucurie de nedescris, copiii pământului ajung părtaşi la bucuria şi înţelepciunea fiinţelor necăzute. Ei se împărtăşesc din comorile de cunoştinţă şi înţelegere câştigate prin veacuri şi veacuri din contemplarea lucrărilor mâinilor lui Dumnezeu. Cu o viziune neumbrită, ei privesc slava creaţiunii – sori, stele şi sisteme, toate în ordinea rânduită lor, înconjurând tronul Dumnezeirii. Numele Creatorului este scris pe toate lucrurile, de la cea din urmă şi până la cea mai mare, şi în toate se manifestă bogăţiile puterii Sale” (Tragedia veacurilor, pp. 677–678).
Creierul nostru limitat nu poate pricepe semnificaţia deplină a acestor două cuvinte – univers şi veşnicie. Cât este de uimitor că Însuşi Dumnezeu a venit pe această planetă păcătoasă pentru a ne salva pe mine şi pe tine prin harul Său şi pentru a ne dărui veşnicia ca să explorăm opera Lui celestă! Nu este uimitor?!
