Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. Inima bărbatului se încrede în ea şi nu duce lipsă de venituri. Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale. – Proverbele 31:10-12
Suntem foarte impresionaţi de exemplul de dedicare şi sacrificiu al bravilor misionari ca William Carey, care a mers în India în 1793; Robert Moffat, care a fost trimis în Africa de Sud în 1816; David Livingstone, care a navigat pe mare până în Africa, în 1841. Dar ce putem spune de soţiile şi de copiii lor? Multe soţii de misionari au plătit un preţ foarte mare – poate chiar mai mare decât soţii lor misionari – pentru a sluji Domnului în cele mai îndepărtate câmpuri misionare. Fiind nevoie să trăiască în culturi păgâne şi să treacă prin perioade lungi de singurătate, multe dintre aceste soţii au avut căderi emoţionale semnificative.
Mary Moffat (1821–1862), fiica renumitului misionar scoţian Robert Moffat, s-a născut în Griquatown (sau Griekwastad), Africa de Sud, în perioada în care părinţii ei slujeau ca misionari acolo. În 2 ianuarie 1845, Mary s-a căsătorit cu un alt misionar, David Livingstone. Viaţa ei de după aceea a fost împărţită între a fi alături de soţul ei, în călătoriile lui misionare pe continentul african, şi a se îngriji de educaţia copiilor lor timp de câţiva ani, în Marea Britanie. În timp ce era împreună cu soţul ei în tabăra din Shupanga, Zambezi, Mary s-a îmbolnăvit şi a murit pe 27 aprilie 1862. Inscripţia de pe mormântul ei sună cam aşa: „Aici se află rămăşiţele muritoare ale lui Mary Moffat, iubita soţie a doctorului Livingstone, care a adormit în umila speranţă a învierii fericite prin Isus Hristos.” Mary şi-a sacrificat viaţa pentru câmpul misionar african la fel de mult ca şi soţul ei!
Ellen White spune: „Adesea, mamei i se pare că lucrarea ei este o slujbă neimportantă. Este o lucrare rareori apreciată. Alţii ştiu prea puţin despre multele ei griji şi poveri. Zilele ei sunt ocupate de o avalanşă de lucrări mărunte, toate necesitând un efort plin de răbdare, stăpânire de sine, tact, înţelepciune şi iubire jertfitoare de sine; cu toate acestea, ea nu se poate lăuda cu ceea ce a făcut ca fiind vreo mare realizare. […] Ea simte că nu a realizat nimic. […] Chiar dacă numele ei nu este cunoscut în lume, este scris în cartea vieţii Mielului” (Divina vindecare, pp. 376–377).
Să apreciem toate femeile care au lucrat şi încă lucrează în spatele cortinei pentru a-şi susţine soţii misionari!
