Şi dacă-l va întreba cineva: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?”, el va răspunde: „În casa celor ce mă iubeau le-am primit.” – Zaharia 13:6
Adventist Review din 9 mai 2013 avea pe copertă o pictură impresionantă a lui Isus. Imaginea avea umbre uşoare, cu o pereche de ochelari suprapuşi peste imagine care îi permiteau privitorului să vadă mai clar anumite părţi din faţa lui Isus. Cine este autorul ilustraţiei originale?
Nimeni altul decât Harry Anderson, un grafician adventist bine cunoscut şi extrem de talentat, care a pictat câteva din cele mai uimitoare portrete ale lui Isus.
Harry Anderson (1906–1966) s-a născut pe 11 august 1906, în Chicago, Illinois, într-o familie de suedezi. În 1944 a devenit membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea şi la scurtă vreme după aceea a început să picteze pentru Review and Herald Publishing Association. El a pictat aproximativ 300 de ilustraţii cu teme religioase pentru biserică. Încă din 1945, Anderson a finalizat opera „What Happened to Your Hand?” (n. tr. Ce s-a întâmplat cu mâna Ta?), care probabil că este cea mai recunoscută operă a sa. În acea pictură inovatoare, Isus a fost portretizat cu trei copii moderni.
Cadrul modern al picturii „What Happened to Your Hand?” a generat multă opoziţie, chiar şi din partea personalului din Departamentul de artă de la Review. Dar multe din aceste prejudecăţi au dispărut după ce unul dintre angajaţi a relatat o experienţă revelatoare. Într-o seară era acasă cu fetiţa lui şi se uitau peste o carte pentru copii, The Children’s Hour. Când a ajuns la pictura respectivă, ea a alergat la tatăl ei şi i-a spus: „Tati, şi eu vreau să stau în braţele lui Isus.” Atunci şi-a dat seama că ilustraţiile moderne i-ar putea ajuta pe copii să se identifice mai bine cu Isus.
Ellen White spune că la judecata finală, Isus le va arăta celor răi „mâinile Sale, care poartă semnele răstignirii. Va purta veşnic semnele acestei cruzimi. Fiecare urmă lăsată de cuie va spune povestea răscumpărării minunate a omului şi preţul scump care a fost plătit pentru ea” (Scrieri timpurii, p. 179). Dar chiar acum, „El prezintă înaintea Tatălui în dreptul nostru semnele răstignirii Sale, pe care le va purta toată veşnicia” (In Heavenly Places, p. 78).
Domnul spunea despre Sion: „Iată că te-am săpat pe mâinile Mele” (Isa. 49:16). Tot aşa, în palmele lui Isus avem un simbol al dragostei Sale necondiţionate pentru noi şi asigurarea că El nu ne va părăsi niciodată.