Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. – Exodul 18:25
Dezvoltarea rapidă a mişcării adventiste de ziua a şaptea a dat naştere nevoii de a avea o structură organizatorică care să poată integra comunităţile locale adventiste de pretutindeni. Dar în urechile multora dintre pionieri încă răsunau cuvintele lui George Storrs, un influent predicator millerit care în februarie 1844 a afirmat următoarele: „Nicio biserică nu poate fi organizată prin inițiativa omului, căci ea devine Babilon în momentul în care este organizată.” Ca răspuns la acest concept, Ellen White spunea, în Review and Herald din 27 august 1861, că unii se temeau că „vor deveni Babilon dacă se organizează”, dar mai degrabă lipsa de organizare a transformat multe biserici într-un „Babilon perfect”.
Formarea unei structuri organizaţionale s-a făcut pe trei niveluri de bază. Mai întâi a fost organizarea bisericilor locale. Deşi încă de la mijlocul anilor 1840 au început să se formeze grupe de adventişti păzitori ai Sabatului, doar în anii 1850 aceste grupe au început să aleagă diaconi, prezbiteri locali şi trezorieri. Al doilea nivel a fost formarea de conferinţe pentru state. În 1861 a fost înfiinţată prima Conferinţă a adventiştilor de ziua a şaptea în Michigan şi în 1862 au fost organizate alte şase noi conferinţe. Al treilea nivel al dezvoltării organizaţionale de la început a fost înfiinţarea Conferinţei Generale, lucru care a avut loc în Battle Creek, Michigan, pe 21 mai 1863. Organizarea Uniunii de Conferinţe şi a Uniunii de Misiune, dar şi a Diviziunilor a avut loc doar în secolul al XX-lea.
Unii poate întreabă: „Mai avem nevoie şi astăzi de o structură bisericească organizată?” Ellen White declară: „Nimeni să nu cultive ideea că putem să ne lipsim de organizaţie. Aceasta ne-a costat mult studiu şi multe rugăciuni pentru înţelepciune, aşa că ştim că Dumnezeu ne-a răspuns, îndemnându-ne să ridicăm acest edificiu. El a fost construit prin îndrumarea lui Dumnezeu, după multe sacrificii şi confruntări. Niciunul dintre fraţii noştri să nu fie atât de amăgit încât să încerce să doboare acest edificiu, pentru că astfel veţi aduce o stare de lucruri la care nici măcar nu visaţi. În Numele Domnului vă declar că organizaţia trebuie să rămână temeinică, stabilă şi puternică” (Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pp. 27–28).
