Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău. – 3 Ioan 2
Anul 1863 a adus provocări serioase pentru adventiştii de ziua a şaptea! La începutul acelui an, doi dintre copiii lui James şi Ellen White au făcut difterie, cu dureri mari în gât şi febră mare. În acelaşi timp se desfăşura Războiul Civil American (1861–1865) şi Military Draft Act, din 3 martie 1863, a devenit o ameninţare serioasă pentru toţi cei care refuzau să se alăture armatei. De parcă nu ar fi fost suficient, foarte multă energie a fost canalizată în formarea unei structuri organizaţionale care a culminat cu organizarea, în mai 1863, a Conferinţei Generale a adventiştilor de ziua a şaptea. De aceea nu este deloc surprinzător faptul că James White şi alţi lideri erau puţin epuizaţi şi aveau nevoie să se îngrijească de sănătatea lor.
Seara zilei de vineri, 5 iunie 1863, Ellen White era la casa lui Aaron Hilliard din Otsego, Michigan, când a primit cea mai cuprinzătoare viziune despre reforma sănătăţii. În ea era descris un „plan general„ de „reformă în obiceiuri şi practici”. Ea a văzut că „avem o datorie sfântă de a ne îngriji de sănătatea noastră” şi să vorbim „împotriva lipsei de cumpătare de orice fel – necumpătare în muncă, în mâncare, în băutură şi în folosirea medicamentelor”. Se punea mare accent pe nevoia de a cultiva „o stare voioasă, plină de speranţă şi de pace a minţii” pentru a ne întări sănătatea. Se făcea aluzie la alţi agenţi de promovare a sănătăţii, inclusiv apa curată ca „marele medicament al lui Dumnezeu” (Solii alese, vol. 3, pp. 279–280).
Această viziune a fost începutul unui nou stil de viaţă adventist, îmbogăţit de alte viziuni şi descoperiri ştiinţifice. După cum bine ştim din propria noastră experienţă, schimbarea obiceiurilor şi reeducarea gustului nu este întotdeauna o sarcină uşoară. Fiind „o mare consumatoare de carne”, lui Ellen White i-a fost foarte greu să renunţe la consumul de carne şi să înceapă să îi placă pâinea. Într-o ocazie chiar şi-a pus mâinile peste stomac şi şi-a spus: „Nu vreau să mai gust nicio bucăţică. Am să mănânc hrană simplă sau nu voi mânca deloc” (Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 371).
Natura noastră păcătoasă are tendinţa de a distorsiona principiile lui Dumnezeu pentru a le face să se potrivească propriilor noastre obiceiuri şi gusturi, dar noi ar trebui să fim cei care controlează situaţia. Deoarece Dumnezeu doreşte să fim cât se poate de sănătoşi în toate aspectele vieţii noastre (3 Ioan 2), prin harul lui Dumnezeu, de ce să nu încercăm să trăim în conformitate cu aceste principii? La urma urmei, este o „datorie sfântă”!
