Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea cezarului, şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” – Faptele apostolilor 27:23-24
Istoria a fost modelată de oameni cu convingeri puternice şi îndrăzneală neînfricată, aşa cum a fost cazul apostolului Pavel. El scria bisericii din Roma: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos” (Rom. 1:16). Prezbiterilor bisericii din Efes, el le spunea că era atât de hotărât să vestească „Evanghelia harului lui Dumnezeu” încât nu îşi socotea nici măcar viaţa lui ca scumpă (Faptele 20:24). Învăţăturile lui Pavel au fost întărite de propriul lui exemplu, ca şi atunci când a apelat la cezar (Faptele 25:11-12).
Cezarul, sau împăratul roman la care a apelat Pavel, nu a fost nimeni altul decât crudul şi puternicul Nero (37–68 d.Hr.). În cartea sa, Faptele apostolilor (pp. 492–513), Ellen White descrie judecarea lui Pavel înaintea împăratului al cărui nume făcea lumea să tremure. În acea oră crucială, Pavel a fost părăsit, neavând pe nimeni care să îi stea alături (2 Tim. 4:16-17). Dar ce contrast izbitor între unul dintre cei mai degradaţi conducători care au existat şi unul dintre cei mai mari creştini care au existat! Pavel a prezentat cu îndârjire adevărurile Evangheliei şi ale judecăţii divine. Pentru o clipă, inima lui Nero a fost atinsă de solia Evangheliei.
Doar câţiva ani mai târziu, cei doi bărbaţi şi-au sigilat destinele care erau într-o vădită opoziţie. În 67 d.Hr., Nero a poruncit decapitarea lui Pavel, şi apostolul şi-a dat viaţa având asigurarea deplină că va fi înviat din morţi pentru a primi „cununa neprihănirii” (2 Tim. 4:6-8). Producând tulburare în propria clasă conducătoare şi printre comandanţii armatei, Nero a fugit din Roma cuprins de panică şi s-a sinucis pe 9 iunie 68 d.Hr. , iar soarta lui va fi distrugerea finală împreună cu toţi cei răi.
Ellen White afirma: „În aceste zile primejdioase, biserica are nevoie de o armată de lucrători care, asemenea lui Pavel, s-au autoeducat pentru a fi de folos, care au o profundă experienţă în lucrurile lui Dumnezeu şi care sunt plini de sinceritate şi zel. Este nevoie de oameni sfinţiţi şi gata de sacrificiu de sine, oameni care nu vor ocoli încercările şi responsabilitatea, oameni care sunt curajoşi şi devotaţi” (Faptele apostolilor, p. 507).
Eşti dispus să fii unul dintre aceşti lucrători curajoşi?
