Şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul, şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” – Luca 12:19-20
Imaginează-ţi că eşti pe stadionul Stanford pentru a 114-a ceremonie de deschidere a anului universitar de la Universitatea Standford, duminică, 12 iunie 2005. Surprinzător, discursul principal va fi susţinut de un invitat care nu a absolvit nici măcar colegiul, care în urmă cu câţiva ani fusese dat afară cu forţa din compania pe care o fondase şi care recent fusese diagnosticat cu cancer pancreatic. Tocmai a împărtăşit publicului trei experienţe din viaţa lui, dar discursul lui de 15 minute a devenit unul dintre cele mai faimoase discursuri prezentate vreodată la acea universitate prestigioasă.
Cine era vorbitorul? După cum probabil ţi-ai dat seama, era Steve Jobs (1955–2011), directorul executiv şi cofondatorul Apple şi Pixar Animation Studios. Walter Isaacson îl descria ca fiind un „antreprenor creativ, a cărui pasiune pentru perfecţiune şi determinare feroce au revoluţionat şase ramuri industriale: calculatoare personale (P.C.), filme de animaţie, muzică, telefoane, calculatoare tabletă şi publicaţii digitale”. El a fost principalul proiectant al mai multor produse Apple, inclusiv iMacs, iPhones, iPads, iPods, iPhoto, iMovie şi iTunes.
În discursul său, Jobs declara: „Conştienţa faptului că voi muri curând este cea mai importantă unealtă pe care am avut-o ca să mă ajute să iau marile decizii în viaţă. Pentru că aproape totul – toate aşteptările din exterior, toată mândria, toată teama de ruşine sau eşec – aceste lucruri dispar în faţa morţii, lăsând doar ceea ce este cu adevărat important.” El a mai mărturisit: „În ultimii 33 de ani, în fiecare dimineaţă m-am uitat în oglindă şi m-am întrebat: Dacă astăzi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac lucrurile pe care le voi face astăzi?” Steve Jobs a murit pe 5 octombrie 2011, la doar 56 de ani, dar a lăsat în urmă o moştenire tehnologică foarte bogată.
Ellen White spune următoarele: „Noi trebuie să veghem şi să ne rugăm ca şi când aceasta ar fi ultima zi ce ne mai este dată. Cât de intensă şi plină de zel ar fi viaţa noastră! Cât de strâns am urma noi atunci pe Isus în tot ceea ce spunem şi facem!” (Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 200).
Ce schimbări ai nevoie să faci în viaţa ta pentru a implementa acest sfat?
