Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. – Evrei 4:9
Ca adolescent în oraşul său natal, Roma, Samuele Bacchiocchi a fost frecvent ridiculizat şi respins pentru că era un „eretic” adventist de ziua a şaptea care păzea Sabatul. Acest lucru l-a motivat să înceapă un studiu extins şi în profunzime al istoriei, teologiei şi semnificaţiei Sabatului. Acest proces şi-a atins vârful culminant pe 14 iunie 1974, când şi-a susţinut teza doctorală despre apariţia păzirii duminicii la începutul creştinismului, la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, Italia.
Bacchiocchi a fost primul (şi probabil singurul) necatolic care a absolvit această universitate prestigioasă, fondată în 1551 de Ignatius de Loyola. Din investigaţiile sale exhaustive ale Bibliei şi surselor istorice antice, Bacchiocchi a ajuns la concluzia că „adoptarea duminicii în locul Sabatului nu a apărut în biserica primitivă de la Ierusalim în virtutea autorităţii apostolice, ci aproximativ un secol mai târziu, în biserica de la Roma. Un conglomerat de factori iudaici, păgâni şi creştini au contribuit la abandonarea Sabatului şi adoptarea închinării în ziua duminicii” (From Sabbath to Sunday, p. 2).
Chiar şi aşa, mulţi autori creştini încă susţin că biserica apostolică a început să păzească duminica la scurtă vreme după învierea lui Hristos.
Totuşi, citind relatările celor patru evanghelii despre înviere, scrise mulţi ani mai târziu, putem descoperi doar referiri obişnuite la „prima zi a săptămânii” (Matei 28:1; Marcu 16:1-2; Luca 23:54-24; 1 Ioan 20:1,19,26), fără a se face referire la închinarea în ziua duminicii. Ucenicii s-au întâlnit chiar în acea zi cu uşile închise, dar nu pentru a sărbători învierea, ci pentru că le era teamă de iudei (Ioan 20:19,26).
Aceste dovezi şi alte dovezi biblice confirmă natura trainică a Sabatului zilei a şaptea, ca un semn al legământului între Dumnezeu şi copiii Săi. Sabatul a fost instituit pentru omenire la sfârşitul săptămânii creaţiunii (Gen. 2:1-3); el vine săptămânal ca un sanctuar de neschimbat al lui Dumnezeu în timp (Is. 58:12-14) şi va continua să fie păzit când lumea va fi restaurată la perfecţiunea sa de la început (Is. 66:22-23). În fiecare Sabat suntem invitaţi să intrăm în odihna lui Dumnezeu şi să primim binecuvântările sale minunate (Evr. 4:4,9-11).
