Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. – Romani 5:1-2
Isus Hristos a murit pentru întreaga lume şi harul Său salvator este la dispoziţia tuturor fiinţelor umane. Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce nu vor fi mântuiţi toţi oamenii? Credinţa care îndreptăţeşte este linia despărţitoare între a fi salvat şi a fi pierdut. Doar prin credinţă putem primi harul salvator al lui Isus Hristos. Dar ce este credinţa care îndreptăţeşte?
Artur Weiser scria: „Întotdeauna credinţa este reacţia omului la acţiunea primară a lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu ni S-a descoperit mai întâi şi apoi noi acceptăm descoperirea Sa prin credinţă. Ellen White spune următoarele: „Credinţa este un dar de la Dumnezeu, dar puterea de a o folosi este a noastră. Credinţa este mâna cu care sufletul apucă mila şi îndurarea date în dar de Dumnezeu” (Patriarhi şi profeţi, p. 431).
În colecţia Table Talk din 16 iunie 1539, Martin Luther spunea: „Credinţa îndreptăţeşte nu ca o faptă, sau calitate, sau cunoştinţă, ci ca o consimţire a voinţei şi o încredere fermă în harul lui Dumnezeu. Căci dacă credinţa ar fi fost doar cunoştinţă, atunci cu siguranţă că Diavolul ar fi mântuit, pentru că el are cea mai multă cunoştinţă despre Dumnezeu şi toate faptele şi minunile lui Dumnezeu de la creaţiunea lumii” (Luther’s Works, vol. 54, pp. 359–360).
Să nu uităm, credinţa fără cunoaşterea doctrinară conduce la credulitate nefondată şi instabilă. Este ca o barcă fără cârmă în mijlocul oceanului. Pe de altă parte, credinţa restricţ ionată doar la cunoştinţă devine uscată şi încrezută. Ea generează creştini autoproclamaţi, cu un creier mare, dar cu o inimă goală. Din contră, credinţa care îndreptăţeşte implică cunoştinţa doctrinară corectă, dar trece dincolo de acea cunoştinţă, până în prezenţa lui Dumnezeu, unde Isus Hristos ca Mare-Preot al nostru Îşi aduce harul Său salvator pentru fiecare credincios.
Una dintre cele mai mari ispite ale noastre este să presupunem că doctrina corectă a mântuirii ne poate salva. Noi trebuie să îmbinăm doctrina corectă despre Hristos cu o experienţă salvatoare cu El. Lăudat fie Domnul dacă deja ai această experienţă. Dacă nu, atunci poate poţi înălţa aceeaşi rugăciune ca bărbatul care a fost adus la Isus: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9:24).
