Şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” – Faptele apostolilor 1:11
Mulţi misionari adventişti credincioşi şi-au sacrificat viaţa ducând Evanghelia veşnică în cele mai îndepărtate locuri ale lumii. Revista Review and Herald din 17 iunie 1909 anunţa că la Conferinţa Generală s-a votat ca Ferdinand A. Stahl, din Ohio, să meargă ca misionar în Bolivia. Câteva zile mai târziu, el şi soţia lui, împreună cu cei doi copii, au plecat spre câmpul misionar. Ei s-au dedicat cu totul lucrării misionare medicale şi de educare în rândul indienilor de lângă Lacul Titicaca şi din alte regiuni din Bolivia şi Peru.
În cartea sa, In the Land of the Incas (1920), Stahl îşi povesteşte experienţa avută cu băştinaşii dintr-un loc numit Umuchi. După ce le-a vorbit despre apropiata venire a lui Isus pentru a-Şi lua poporul Său credincios, indienii au răspuns foarte pozitiv. La sfârşitul programului, şeful de acolo l-a întrebat pe Stahl când s-ar putea întoarce să îi înveţe mai multe. Stahl a ezitat să îi promită ceva, dar şeful a insistat. Atunci Stahl a făcut următoarea promisiune: „Dacă nu mă voi întoarce, atunci va veni altcineva.”
Şeful de trib i-a spus: „Dar cum voi şti că altcineva ne va învăţa aceleaşi lucruri?” Stahl a luat o piatră mică şi a despicat-o în două. O jumătate i-a dat-o şefului şi a spus că cel care va veni să îi înveţe va avea cu el cealaltă
jumătate. Trei ani mai târziu, Stahl s-a întors în districtul Umuchi şi a mers să îl vadă pe şef, dar el era plecat pentru câteva săptămâni. Soţia lui l-a întâmpinat şi l-a întrebat: „Ah, dar de ce ai întârziat atât de mult?”
Băştinaşii erau foarte dornici să afle mai multe despre mesajul adventist. La scurtă vreme după ce a ajuns în câmpul misionar, Stahl a declarat: „Cu siguranţă că Bolivia este un câmp bun pentru lucru, pentru că nevoile sunt multe. A fost privilegiul meu să călătoresc în această ţară şi am observat aceleaşi condiţii peste tot – un întuneric mare, oameni care nu ştiu pentru ce trăiesc. […] Dar aceste dificultăţi sunt o sursă de inspiraţie pentru noi. Cu cât sunt mai mari dificultăţile, cu atât mai mult ajutor putem cere de la Dumnezeu. Cu cât sunt mai mari greutăţile, cu atât mai strâns ne agăţăm de Hristos, care ştie totul despre ei, pentru că a suferit totul pentru noi.” Un astfel de spirit jertfitor ar trebui să ne motiveze şi să ne inspire şi pe noi în eforturile noastre.
