Nu există iad veșnic

Nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. – Maleahi 4:1

Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi să-ţi petreci veşnicia suferind în iad?

Predicatorii şi autorii creştini au portretizat iadul în cel mai dramatic mod posibil. De exemplu, pe 8 iulie 1741, Jonathan Edwards, un teolog şi predicator american celebru din secolul al XVIII-lea, şi-a speriat ascultătorii din Enfield, Connecticut, prin faimoasa predică „Sinners in the Hands of an Angry God” (n.tr. Păcătoşii, în mâna unui Dumnezeu mânios). El spunea în mod deschis că în orice moment, ascultătorii nepocăiţi ar putea fi înghiţiţi de „flăcările dogoritoare ale mâniei lui Dumnezeu”, trebuind să sufere fără încetare în iad timp de „milioane şi milioane de secole”. Nu este deloc surprinzător că audienţa a început să implore cu glas tare mila lui Dumnezeu, încât Edwards nu a mai putut să îşi încheie predica.

Mare parte din concepţia medievală despre iad a fost exprimată în poemul epic al lui Dante Alighieri, Divina Comedie, în care iadul este plasat pe pământ şi la care se ajunge prin nouă cercuri ale suferinţei. În broşura sa, The Sight of Hell, preotul englez romano-catolic John Furniss (1809–1865) ilustrează chinul veşnic printr-o minge mare de fier, mai mare decât cerurile şi pământul. „O dată la o sută de milioane de ani vine o pasăre şi doar atinge marea minge de fier cu o pană din aripa sa.”

Arderea păcătoşilor în iad continuă chiar şi după ce acea minge de fier este distrusă de atingerile ocazionale cu pana! Dar, dacă viaţa pe acest pământ este atât de scurtă (Ps. 90:9-10), de ce i-ar pedepsi Dumnezeu pe păcătoşii nepocăiţi atât de sever şi pentru totdeauna?

Când era copilă/adolescentă, Ellen Harmon (mai târziu White) a fost foarte tulburată de noţiunea unui iad care arde veşnic. În mintea ei, „dreptatea lui Dumnezeu eclipsa mila şi dragostea Lui”, asta până când a înţeles învăţătura din Biblie care spune că fiinţele omeneşti nu sunt nemuritoare în mod natural şi că toţi păcătoşii nepocăiţi vor fi distruşi într-un final (Schiţe din viaţa lui Ellen White, pp. 29–31, 48–50). Mai târziu, ea chiar a scris că excluderea celor răi din cer şi distrugerea lor finală sunt dovezi ale milei lui Dumnezeu faţă de ei (Tragedia veacurilor, p. 543).

Păcatul şi suferinţa au avut un început şi nu au fost parte a planului original al lui Dumnezeu. Acestea vor fi eradicate pe deplin când Dumnezeu „va face toate lucrurile noi” (Apoc. 21:5), pentru ca universul să poată fi restaurat la perfecţiunea sa de la început. Dragostea va birui păcatul!

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!