Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri. – Luca 10:20
Încă de la începuturile sale, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a experimentat o rată rapidă de creştere şi o expansiune geografică semnificativă. Revista Review and Herald din 23 iulie 1857 publica un articol scurt intitulat „The Cause”, în care James White raporta că numărul adventiştilor de ziua a şaptea din anul 1849 era doar „aproximativ o sută”.
Acel număr a crescut la aproape două sute în 1850, două mii, în 1852 şi 3 500, până în 1863. În 2017, biserica avea deja peste 20 de milioane de membri. Lăudat fie Domnul pentru această creştere uimitoare! Ca biserică, noi avem o organizaţie solidă şi un mesaj biblic foarte consecvent. Dar câţi dintre noi, ca membri ai bisericii, trăim în conformitate cu acel mesaj? Pildele Domnului Hristos despre împărăţie (vezi Matei 13) elucidează faptul că nu toţi care vin în biserică sunt cu adevărat convertiţi şi vor rămâne până la sfârşit.
Deja în 1867 Ellen White avertiza: „Numele sunt înscrise în cărţile bisericii de pe pământ, dar nu în cartea vieţii. Am văzut că nu este nici măcar unul din douăzeci de tineri care să ştie din experienţă ce este religia” (Mărturii pentru biserică, vol. 1, p. 504). La începutul anilor 1890, ea adăuga: „Fac o declaraţie solemnă bisericii, că nici măcar unul din douăzeci al căror nume este înscris în registrul bisericii nu este pregătit să îşi încheie istoria pe pământ şi sunt tot aşa de fără Dumnezeu şi fără speranţă în lume ca orice păcătos de rând.” (Christian Service, p. 40).
Aceste afirmaţii nu ar trebui folosite pentru a calcula statistic câţi dintre membrii bisericii locale vor fi în cer şi câţi nu. Să nu uităm că separarea finală între grâu şi neghină şi între peştii buni şi peştii răi este sarcina îngerilor lui Dumnezeu la sfârşitul timpului, şi nu a vreunei fiinţe omeneşti (Matei 13:27-30,47-50). Afirmaţiile citate mai sus sunt nişte avertizări solemne pentru ca fiecare dintre noi să ne examinăm viaţa şi să biruim starea spirituală de laodiceeni căldicei (Apoc. 3:14-22).
Ca biserică, noi avem nevoie astăzi de mai mulţi reformatori ai vieţilor proprii decât reformatori ai vieţilor altora. A fi un adventist adevărat nu ţine atât de mult de a spune, ci mai degrabă de a trăi. Fie ca numele tău şi al meu să rămână în cartea vieţii Mielului (Apoc. 21:27)!
