El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. – Apocalipsa 21:4
Unii oameni intră subtil în vieţile noastre, ne fură sentimentele şi apoi pleacă de parcă nu s-a întâmplat nimic. O zicală populară spune: „Sentimentele nu pleacă pur şi simplu. Oamenii pleacă.” Cineva mărturisea: „Cea mai mare greşeală a mea a fost să cred că oamenilor le pasă de mine la fel de mult cât îmi pasă mie de ei.”
Annie R. Smith (1828–1855) era o domnişoară foarte drăguţă şi talentată. În 1951, ea a trimis o poezie de-a ei, „Fear Not, Little Flock”, lui James White. Lui i-a plăcut poezia atât de mult, încât nu doar că a publicat-o în revista Review and Herald, dar a şi invitat-o să vină la Rochester, New York, în funcţia de redactor pentru revistă. Acolo ea s-a îndrăgostit de un predicator tânăr, chipeş: John N. Andrews, care se pare că îi îm-părtăşea sentimentele, dar nu s-a căsătorit niciodată cu ea. În noiembrie 1855, Annie s-a întors în casa ei din West Wilton, New Hampshire, suferind de tuberculoză. Pe măsură ce lunile treceau, puterea ei scădea încet şi ea a început să vorbească deschis cu mama ei despre moarte.
Marţi dimineaţa, 24 iulie 1855, Annie a scris ultima ei poezie:
Ah! Să nu verşi vreo lacrimă în locul în care dorm;
Pentru cei vii, nu pentru cei morţi, să plângi;
De ce să jeleşti pe cei trudiţi care acum se odihnesc,
În mormânt, liberi de poveri şi suferinţe?
Două zile mai târziu, Annie a murit în pace. În 26 august 1855, Ellen White i-a scris lui J. N. Andrews: „Am văzut că acum nu ai putea face alt lucru mai bun decât să te căsătoreşti cu Angeline. […] Dezamăgirea lui Annie a costat-o viaţa. Am văzut că tu [John] ai fost nechibzuit în cazul ei [al lui Annie] […] ai simpatizat cu ea în toate” (Scrisoarea 1, 1855). Pare destul de evident că, deşi Andrews nu mai era aproape de ea, simţămintele lui Annie era legate de el când viaţa ei s-a încheiat. Te rog, nu te juca niciodată cu simţămintele altora, căci s-ar putea ca ei să ajungă să plătească un preţ prea mare!
În ciuda durerii emoţionale şi a suferinţelor fizice, ultima poezie a lui Annie confirmă că ea şi-a încheiat viaţa împăcată cu Dumnezeu. După cum exprimau şi scrierile ei foarte bine, ea aştepta acea zi glorioasă când „Dumnezeu va şterge orice lacrimă” din ochii şi din inima copiilor Lui suferinzi. Ce nădejde binecuvântată avem!
