Călătorie spre necunoscut

Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.” – Geneza 12:1

Familia ar trebui să fie o entitate socială în care începe viaţa şi unde dragostea nu se sfârşeşte niciodată. Un loc în care părinţii şi copiii se pot bucura la nesfârşit de cele mai frumoase momente petrecute împreună. Dar prezenţa păcatului a subminat idealul lui Dumnezeu şi chiar şi cele mai bine închegate familii suferă durerea despărţirii. Mai devreme sau mai târziu, vine vremea când copiii se mută pentru a-şi continua studiile, acceptă un loc de muncă nou şi îşi întemeiază o familie. Părinţii rămân cu „sindromul cuibului gol” şi copiii se confruntă cu provocarea de a trebui să zboare singuri.

La clinica la care am mers împreună cu soţia mea când a fost însărcinată cu William am văzut un tablou cu nişte cuvinte pline de semnificaţie: „Un copil este ca o floare care înfloreşte în viaţa ta şi apoi dispare, transformându-se într-un adult.” Realitate pură! Totuşi, aşa cum părinţilor le este dor de copilaşii lor şi copiii se confruntă cu mult stres şi tristeţe când trebuie să plece de acasă şi să înceapă călătoria în necunoscut.

De același autor

Puterea cuvintelor

Armonia Scripturii

Deschizătura din Orion

Ruth E. Wan Reken s-a născut pe data de 31 iulie 1945, în Statele Unite, şi timp de treisprezece ani a crescut în Nigeria. Părinţii ei erau misionari şi la doar şase ani a fost trimisă la un internat. În cartea ei înduioşătoare Letters Never Sent (1988) ea a dat publicităţii mai multe scrisori retrospective în care descrie simţământul de a fi de peste tot şi de nicăieri. Ea îşi începe prima scrisoare (din septembrie 1951) spunând:

„Dragă mamă şi tată, mă simt îngrozitor. Ceva înăuntrul meu mă strânge atât de tare, încât abia pot să respir. Mi-aţi spus că va fi distractiv să mă urc în avion şi să zbor la internat, dar până acum nu a fost deloc distractiv. Pe avion nu puteam să mă opresc din plâns, dar nu voiam ca ceilalţi copii să ştie. Am stat tot timpul cu faţa înspre geam, ca să îi fac să creadă că îmi place să privesc norii. Când am ajuns la şcoală în această după-amiază, încă plângeam şi nu mă puteam opri…”

Păsările nu pot rămâne o veşnicie în cuibul lor. Vine vremea când trebuie să zboare singure. Dar când o fac, ar trebui să nu îşi uite niciodată originea. Tot aşa, dacă deja ai plecat sau vei pleca în curând de la părinţi, să nu uiţi să păstrezi legătura cu cei care te iubesc şi cărora le pasă de tine. Legăturile familiare sunt sacre şi ar trebui păstrate cât se poate de bine.

Comentariile sunt închise

Călătorie spre necunoscut 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.
Do NOT follow this link or you will be banned from the site!