Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. – Romani 5:19
Primele pasaje din Biblie ne relatează povestea dramatică a paradisului original şi a modului în care a fost degenerat ca urmare a căderii lui Adam şi Eva (Gen. 3). Ultimele pasaje din Biblie portretizează minunatul paradis restaurat (Apoc. 21-22), când Dumnezeu va face „toate lucrurile noi” (Apoc. 21:5). Între cele două scene contrastante găsim drama umană care este în desfăşurare, în care fiecare persoană îşi decide destinul.
Poetul englez John Milton (1608–1674) a scris cele mai faimoase poeme epice ale acestor scene. Complet orb încă din 1652, Milton a dictat aceste poezii cu ajutorul secretarului şi prietenilor. El a semnat un contract de publicaţii pentru Paradisul pierdut şi, patru luni mai târziu, pe 20 august 1667, tipograful Samuel Simmons i-a înregistrat lucrările.
Thomas Elwood, care a studiat latina cu Milton, se spune că a mers la el cu următoarea remarcă: „Ai spus foarte multe aici despre Paradisul pierdut, dar ce ai de spus despre Paradisul regăsit?”
Milton a meditat asupra acestui subiect şi mai târziu după aceea a scris o altă operă, Paradisul regăsit (1671). Acest poem epic scurt portretizează o serie de dezbateri între Hristos şi Satana. Dar Hristos S-a revanşat pentru greşeala primei perechi, Adam şi Eva, împotrivindu-Se biruitor ispitelor Diavolului. Pavel exprimă acest lucru foarte bine: „Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om [Adam], cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om [Hristos], cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi” (Rom. 5:19). Biruinţa uimitoare a lui Hristos asupra lui Satana ne poate elibera de strânsoarea păcatului şi ne poate duce în Paradisul restaurat.
Tragedia veacurilor (p. 648) descrie momentul emoţionant în care Hristos îl va duce pe Adam înapoi în Paradisul în care trăia la început. Apoi „mintea lui prinde realitatea scenei; înţelege că acesta este cu adevărat Edenul restabilit, mai plăcut decât atunci când a fost alungat din el. […] Priveşte în jurul lui şi vede o mulţime din familia lui răscumpărată, stând în Paradisul lui Dumnezeu. Atunci îşi aşază coroana strălucitoare la picioarele lui Isus şi, căzând pe pieptul Său, Îl îmbrăţişează pe Răscumpărătorul. Atinge harpa de aur, şi bolţile cerului răsună de cântarea biruitoare: «Vrednic, vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat şi trăieşte iarăşi!»”
Tu şi cu mine trebuie să fim acolo!
