Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept, căci nu voi ierta pe cel vinovat. – Exodul 23:7
Lipsa unor dovezi conclusive poate duce la verdicte greşite. Aşa s-a întâmplat în cazul lui Nicholas Yarris. După luni întregi de aşteptare, pe 1 iulie 1982, el a fost condamnat la moarte pentru ucidere, viol şi răpire.
Chiar şi aşa, el a continuat să îşi susţină nevinovăţia. Acest lucru a dus la o luptă lungă pentru verificarea ADN-ului în dovezile găsite la faţa locului. Pe baza rezultatelor testelor, pe 3 septembrie 2003, Curtea l-a achitat pe Yarris de toate capetele de acuzare. Au mai fost clarificate alte câteva probleme şi, în 2004, a fost eliberat din închisoare, după ce petrecuse 22 de ani în spatele gratiilor pentru o crimă pe care nu o făcuse.
Fiind condamnat la moarte, Yarris avea toate motivele din lume să fie supărat şi frustrat, pur şi simplu să renunţe la viaţă. Timp de paisprezece ani nu i s-a permis să îmbrăţişeze pe nimeni şi a fost foarte privat senzorial. Totuşi, el s-a făcut tare în slăbiciune şi a folosit acea perioadă pentru a se autoeduca, citind mii de cărţi. A învăţat limba germană şi a studiat psihologia pentru a se înţelege mai bine pe el însuşi şi pe cei din jurul lui, pentru a rămâne sănătos la minte. El a prezentat această experienţă înaintea multor oameni din întreaga lume.
La patru săptămâni după ce a ieşit din închisoare, Yarris a acordat un interviu pătrunzător în care spunea: „Pentru a găsi sănătatea mintală în casa nebuniei, îţi trebuie smerenie. Trebuie să renunţi la eul tău; îţi este furat şi apoi încerci să învii ceva din ceea ce găseşti, din ce ţi-a mai rămas. Trebuie să încerci să găseşti în tine însuţi acel lucru care înseamnă totul pentru tine şi să încerci să construieşti pe el.” Mai mult, „în ciuda aşteptărilor tuturor să simt amărăciune şi mânie sau incapacitatea de a lăsa în urmă ce mi s-a întâmplat, eu mă concentrez pe toate lucrurile bune. Sunt o persoană bună şi vreau ca lumea să ştie că oamenii pot fi izbăviţi. Oamenii se schimbă.”
În cartea Apocalipsa, sufletele martirilor, în mod simbolic, cer dreptatea răzbunătoare a lui Dumnezeu (Apoc. 6:9-10). Chiar dacă această răzbunare nu vine pe cât de repede ne-am aştepta noi, prin harul lui Dumnezeu noi ar trebui să ne plângem mai puţin şi să acţionăm mai mult, să încercăm să găsim putere chiar şi în cele mai dezastruoase situaţii.
