Şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. – Filipeni 2:11
Ateii pot deveni nişte apărători puternici ai teoriei existenţei lui Dumnezeu. Un exemplu elocvent este C. S. Lewis (1898–1963), născut în Belfast, Irlanda, pe 29 noiembrie 1898. Crescut într-o familie creştină, Lewis a devenit ateu în 1929 şi, paradoxal, a fost „supărat pe Dumnezeu pentru că nu există”. Într-o seară a avut o discuţie lungă cu doi colegi creştini de la Oxford. În ziua următoare, pe 22 septembrie 1931, a mers împreună cu fratele lui, Warnie, la grădina zoologică. Lewis îşi aminteşte: „Când am pornit, eu nu credeam că Isus este Fiul lui Dumnezeu, însă când am ajuns la grădina zoologică credeam. Am cedat, am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu.” Lewis a devenit unul din cei mai influenţi gânditori creştini din toate timpurile.
Fiind împotriva evoluţionismului, el spunea: „Dacă sistemul solar a luat fiinţă printr-o coliziune accidentală, atunci apariţia vieţii organice pe această planetă a fost tot un accident şi toată evoluţia omului a fost şi ea un accident. Dacă aşa stau lucrurile, atunci toate gândurile noastre din prezent sunt doar nişte accidente – subprodusul accidental al mişcării atomilor. Acest lucru este valabil pentru gândurile materialiştilor şi ale astronomilor, dar şi pentru ceilalţi. Dar dacă ideile lor – ale materialiștilor şi astronomilor – sunt doar nişte subproduse accidentale, de ce le-am considera adevărate? Nu văd niciun motiv pentru a crede că un accident ar putea să îmi ofere o relatare corectă a tuturor celorlalte accidente. Este ca şi cum ne-am aştepta ca forma accidentală pe care o ia pata de lapte când verşi o cană ţi-ar putea spune cu acurateţe cum a fost făcută cana şi de ce a fost vărsată.”
Despre Dumnezeu, Lewis sugera: „Trebuie să crezi în Dumnezeu la fel cum crezi în răsărit. Nu pentru că îl poţi vedea, ci pentru că poţi vedea tot ce atinge.” Mai mult, „există două feluri de oameni: cei care Îi spun lui Dumnezeu: «Facă-se voia Ta» şi cei cărora Dumnezeu le spune: «Bine, facă-se cum vrei tu.»” Despre speranţa creştină, el spunea: „Dacă citeşti istoria, vei descoperi că acei creştini care au făcut cel mai mult pentru lumea de acum au fost cei care s-au gândit cel mai mult la lumea viitoare. Tocmai pentru că creştinii au încetat în mare parte să se mai gândească la cealaltă lume au devenit atât de ineficienţi.” Niciodată să nu îţi pierzi speranţa pentru unii atei sau necredincioşi, şi ei pot deveni copii ai lui Dumnezeu!
