Domnul S-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar. – Luca 22:61-62
Unii oameni sunt prieteni buni în particular, dar nu neapărat când sunt sub presiunea celorlalţi. Aşa a fost în cazul lui Petru, unul din cei doisprezece ucenici. El a făgăduit ascultare necondiţionată de Hristos, dar şi-a schimbat atitudinea după arestarea lui Isus. Totuşi, la scurtă vreme după aceea, el s-a pocăit pentru că Îl renegase pe Domnul şi s-a reconsacrat Lui (Luca 22:31-33,54-62). O experienţă asemănătoare a avut şi Ieronim din Praga (1365–1416), elocventul prereformator boemian şi prieten apropiat cu Jan Hus.
În timp ce studia la Oxford, Ieronim a acceptat învăţăturile lui John Wycliffe împotriva supremaţiei papale. Noul accent pus de Ieronim pe autoritatea Scripturii şi pe conducerea lui Hristos a generat o opoziţie puternică din partea preoţimii romano-catolice. În aprilie 1415, el a fost arestat şi adus înaintea Consiliului de la Constance. Fiind supus presiunii şi epuizat fizic, pe 23 septembrie 1415, el a semnat o retractare formală a aşa-ziselor învăţături „eretice” ale lui Wycliffe şi Jan Hus. Dar unii preoţi se îndoiau de sinceritatea retractării sale. Astfel că, procesul lui s-a încheiat în 1416.
Pe 26 mai, Ieronim a renunțat public la retractarea anterioară. El chiar a mărturisit înaintea consiliului că niciun alt păcat nu îl apasă atât de mult ca faptul că îşi negase convingerile. Pe 30 mai, consiliul l-a condamnat ca eretic recidivist şi l-au trimis să fie ars pe rug. Când călăul a vrut să aprindă focul în spatele lui, el a spus: „Vino aici şi aprinde focul în faţa mea. Dacă mi-ar fi fost frică de el, nu aş fi venit niciodată în acest loc.” El a murit rugându-se. Cenuşa lui, la fel ca a lui Hus, a fost aruncată în râul Rin.
Poate că niciodată nu ne-am lepădat public de Domnul şi Mântuitorul nostru, la fel ca Petru şi Ieronim din Praga. Dar poate, la o scară mai mică, loialitatea noastră faţă de Hristos, angajamentul nostru faţă de Cuvântul Său şi susţinerea faţă de biserica Sa nu mai sunt la fel de puternice cum ar trebui să fie. Poate chiar am făcut o promisiune în faţa Domnului pe care nu am împlinit-o. Dacă aşa stau lucrurile, atunci ar trebui să urmăm exemplul acelor mari creştini şi să ne rededicăm vieţile lui Hristos şi cauzei Sale.
