Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. – Matei 6:19-20
Orice lucru care este folosit în mod continuu se uzează. Dar acest proces a fost accelerat de ideologia modernă de a face lucrurile să se strice. În anii 1920, bursa de valori din SUA a experimentat o expansiune rapidă şi s-au făcut foarte multe speculaţii financiare. Dar preţurile de la bursă au început să scadă şi, pe 29 octombrie 1929, cunoscută ca „Joia neagră”, bursa de valori s-a prăbuşit şi s-a ajuns la Marea criză economică (1929–1939), „cea mai profundă şi mai lungă criză economică din istoria lumii vestice industrializate”. În 1933, aproape jumătate din băncile din America falimentaseră şi numărul de şomeri era de aproape 15 milioane de oameni.
Deoarece tot mai multe fabrici se închideau, unele minţi creative au creat strategii noi de producţie şi marketing. Bernard London se spune că a inventat expresia „uzură planificată” în 1932, un principiu de producţie care face ca oamenii să cumpere modele noi ale produselor deja existente. Cartea lui Giles Slade, Made to Break: Technology and Obsolescence in America (2006) descrie modul în care a fost inventat „consumul repetitiv” prin inovaţii în producţie de hârtie, dezvoltarea industriei plasticelor şi „schimbarea anuală a modelului” şi această tehnică este menţinută vie de societatea de consum dornică să înlocuiască produsele vechi cu altele noi. Uzura planificată ajută la hrănirea ideologiei trecător-şi-de unică folosinţă. Dorinţa de a avea ceva „nou” îi conduce pe oameni să renunţe la toate lucrurile care, în natura lor, sunt permanente, inclusiv căsătoria, familia şi prietenii. Această ideologie sună cam aşa: „Eşti important pentru mine atâta timp cât pot să profit de pe urma ta; când nu mai pot face acest lucru, te voi înlocui cu altcineva!”
În contrast cu această ideologie, Biblia scoate în evidenţă datoria sacră, de exemplu, de a-ţi cinsti părinţii (Efes. 6:1-3), de „a-ţi iubi nevasta tinereţii tale” (Prov. 5:18) şi de a-i respecta pe copii (Efes. 6:4). Oamenii sunt mult mai importanţi decât bunurile! Aceasta înseamnă că noi, ca creştini, nu ne putem permite să fim cuprinşi de obsesia lucrurilor noi pentru a distruge relaţiile vechi, care ar trebui să dureze în această viaţă şi după.
