Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.” – Exodul 3:7
Viaţa poate avea surprize neplăcute! Valdecir Simões Lima doar ce-și luase diploma de licenţă umanistă în teologie la Colegiul Adventist Southwestern și plănuia să mai stea încă puţin în Statele Unite, după patru ani în care nu i-a văzut pe cei dragi. Tatălui lui îi era așa de dor de el, încât chiar i-a cerut să se întoarcă în Brazilia cât mai repede. Valdecir nu a petrecut mai mult de o săptămână cu familia când, duminică, 11 noiembrie 1984, după masa de prânz, tatăl său a avut un atac de cord fulminant și a murit. A fost o experienţă prea frustrantă pentru toată familia.
Pe 29 noiembrie 1984, în timp ce încă era îndurerat de tragica pierdere, Valdecir s-a așezat la biroul tatălui său și a scris versurile portugheze în original ale emoţionantului imn, „Deus Sabe, Deus Ouve, Deus Vê” (Dumnezeu știe, Dumnezeu aude, Dumnezeu vede). Cele două strofe și corul pot fi traduse astfel:
Tu, care te simţi atât de apăsat și de mic,
Întoarce-ţi ochii spre Dumnezeu;
Nu lăsa umbrele întunecate să te înfrângă,
Predă-ţi viaţa lui Dumnezeu.
Dumnezeu știe ce se petrece în sufletul tău,
Dumnezeu aude rugăciunea stăruitoare,
Dumnezeu vede durerea și o calmează,
Dumnezeu face un uriaș din tine.
Dumnezeu știe ce se petrece în sufletul tău,
Dumnezeu aude rugăciunea stăruitoare,
Dumnezeu vede durerea și o calmează,
Dumnezeu știe, Dumnezeu aude, Dumnezeu vede.
Dacă viaţa ţi-a năruit castelele
Pe care le-ai construit în vis,
Nu renunţa la planurile tale frumoase,
Dă-I-le lui Dumnezeu.
În timpul celor mai puternice furtuni din viaţa noastră, putem sfârși prin a ne întreba: „A terminat-o Dumnezeu cu mine? De ce m-a părăsit?” Adu-ţi aminte că Dumnezeu știe prin ce treci și nu te va părăsi niciodată. Lui Îi pasă de tine și are un plan perfect pentru viaţa ta. Doar predă-ţi viaţa Lui și încrede-te în El!