Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.” – Luca 11:1
Îţi aminteşti de vreo săptămână de rugăciune care a devenit un punct de cotitură în viaţa ta? Săptămânile de rugăciune moderne de obicei sunt perioade de reînviorare spirituală prin care se doreşte consolidarea relaţiei cu Dumnezeu. Dar primele săptămâni de rugăciune ale adventiştilor urmăreau atât să adâncească experienţa convertirii, dar şi să stimuleze generozitatea. Ele chiar puteau fi numite săptămâni de slujire.
La mijlocul anilor 1880, Biserica Adventistă creştea semnificativ, dar membrii nu erau suficient de generoşi pentru a susţine misiunea bisericii care era în continuă creştere. Multe conferinţe locale aveau datorii, lucrarea misionară în oraşe ducea lipsă de mijloace şi lucrători, International Tract and Missionary Society nu avea fonduri, misiunile externe aveau datorii mari la Review and Herald şi toate şcolile adventiste erau îndatorate şi aveau nevoie de clădiri mai mari. Cum putea fi schimbată această situaţie plină de provocări?
Duminica, 6 decembrie 1885, în cadrul sesiunii Conferinţei Generale, s-a pus deoparte perioada 25 decembrie 1885 – 2 ianuarie 1886, pentru prima „săptămână de rugăciune” adventistă sau „săptămână de rugăciune şi smerire” (G. I. Butler). Delegaţii de la acea sesiune au făcut apel „la toţi preşedinţii de conferinţe, pastorii şi prezbiterii bisericii să acorde acestei chestiuni atenţia lor imediată şi loială şi să se asigure că fiecare biserică şi, pe cât posibil, fiecare persoană să fie informată cu privire la natura şi obiectul acestei săptămâni de rugăciune şi ca toţi să se alăture în a se smeri înaintea lui Dumnezeu şi de a pleda la El pentru o convertire mai profundă, pentru ca binecuvântarea Lui să cadă asupra lucrării înce-pute şi ca El să deschidă inimile celor care au mijloace, să îşi folosească talentul pe care Dumnezeu li l-a încredinţat pentru a trimite adevărul naţiunilor de pe pământ, să adune un popor pentru numele Său.”
Adesea rugăciunile noastre se concentrează atât de mult asupra noastră, asupra nevoilor şi preocupărilor noastre. Chiar ne putem ruga pentru nevoile celorlalţi, dar fără să îi ajutăm. Ne putem ruga pentru predicarea Evangheliei în toată lumea, dar fără să susţinem această lucrare prin mijloacele noastre. Pe lângă rugăciune pentru noi şi alte proiecte, noi ar trebui să susţinem misiunea bisericii cu influenţa şi resursele noastre personale.
