Făgăduința pentru azi – 4 ianuarie 2020

„Domnul este milostiv şi drept şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare.” – Psalmii 116:5

„Cei îndurători vor afla îndurare, iar cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu. Orice gând necurat pângăreşte sufletul, distruge simţul moral şi tinde să şteargă influenţele Duhului Sfânt.” – Ellen White

Nu e un lucru simplu să te simți iertat pe deplin. Se știe că cel mai greu ne iertăm propriile greșeli. Din acest motiv, ne este foarte dificil să vedem în Dumnezeu o persoană care iartă, cineva care e dispus să șteargă datorii, să uite momente de răutate sau de slăbiciune. De altfel, și dușmanul lui Dumnezeu, Satana, ar vrea ca omul să nu accepte ideea unui Dumnezeu iertător. Lui nu-i convine că omul se poate întoarce la Dumnezeu și poate cere iertare. El ar prefera să ne stingem sub povara noastră de vinovăție și să ne anulăm singuri orice șansă. Nimic nu-l face mai fericit pe diavolul decât descurajarea noastră și neîncrederea în mila lui Dumnezeu. Este oare și azi o zi în care vreau să-l fac fericit pe vrăjmașul lui Dumnezeu și al meu? Este și azi o zi când nu îndrăznesc să las jos povara de păcate și să cer iertare pe deplin? Tocmai dreptatea de care ne temem atât de mult Îl face pe Dumnezeu să nu-l lase câștigător pe Satana în lupta noastră cu slăbiciunea, cu tentațiile și cu răul. Azi ar trebui să învingă harul lui Dumnezeu și nu îndoielile mele.

Provocare

Fă o listă scurtă cu acele păcate sau lucruri din viața ta pentru care încă nu te simți iertat. Roagă-te încă o dată, apoi citește făgăduința din 1 Ioan 2:1.

Comentariile sunt închise

Devotionale Audio

Făgăduința pentru azi - 4 ianuarie 2020 - Devoțional tineri. Fă o listă scurtă cu acele păcate sau lucruri din viața ta pentru care încă nu te simți iertat. Roagă-te încă o dată, apoi citește făgăduința din 1 Ioan 2:1. pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.