Făgăduința pentru azi – 9 februarie

„Nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire.” – 1 Samuel 14:6

Trebuie să zdrobeşti usturoiul înainte de a-l găti sau mânca, pentru a-i păstra proprietăţile anticoagulante, utile în prevenirea bolilor cardiovasculare şi a emboliilor (astuparea arterelor cu un cheag de sânge). Alicina este enzima din usturoi care împiedică formarea trombilor de sânge.

Din punct de vedere uman, intervenția lui Dumnezeu în rezolvarea unor probleme ar putea fi împiedicată de diverse lucruri: o piedică poate fi incapacitatea noastră sau slăbiciunile noastre spirituale; o altă piedică poate fi lipsa noastră de credință sau de cunoştințe, răutatea sau lipsa de voință a oamenilor, incompetența unor medici sau funcționari, indiferența celor ce ar putea contribui cu ceva şi aşa mai departe. Sunt multe lucruri ce ar putea sta în calea lui Dumnezeu, şi acestea ne fac să avem îndoieli. Ne temem că Dumnezeu nu va vrea sau nu va putea depăşi piedicile; ne e teamă că Satana va interveni şi Îl va determina să nu ne ajute. Însă promisiunea Lui este că, aşa cum un bucătar poate, chiar strivind în aparență un aliment, să obțină maximum din el, tot la fel şi Dumnezeu poate să folosească cele mai disperate situații pentru a rezolva probleme extrem de complexe. Trebuie doar să Îi cerem ajutorul, apoi să Îl lăsăm să lucreze.

Provocare

Cineva dintre cei de lângă tine trece prin situații mai dificile decât a ta. Vezi cine şi ajută-o pe acea persoană să vadă totuşi puterea şi iubirea lui Dumnezeu.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor