Făgăduința pentru azi – 26 februarie

„El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor.” – Mica 7:18,19

S-a constatat că infidelitatea este de cele mai multe ori rezultatul jocului. 35% dintre cei care se folosesc de anunţurile matrimoniale sunt deja căsătoriţi, dar, din plictiseală sau curiozitate „nevinovată”, păşesc în lumea anunțurilor de acest gen. Mai întâi nu există nici cea mai mică intenție de a lua în serios ispita; apoi apare ideea că „totuşi ar fi posibil, însă nu-i pentru mine”, iar, în final, se ajunge la un compromis: „dacă fac asta fără să fiu prins, este OK”. Şi nu mai este decât un pas. Căderea se produce rareori dintr-odată. Ea vine treptat şi pe neobservate.

După ce cădem în fața unei ispite sau a unei provocări, ne descurajăm şi tindem să abandonăm lupta. Avem impresia că şi Dumnezeu ne aruncă la coş, iar Satana ne convinge să nu mai îndrăznim să ne gândim la refacerea unei legături cu Dumnezeu. În realitate, nici nu se pune problema refacerii a ceva, pentru că Dumnezeu rămâne lângă noi şi aşteaptă să Îl privim ca pe un Tată îndurător, care vrea să ne ajute să ne ridicăm din cădere. El ne cunoaşte şi ştie cât de puternici sau de slabi suntem. Să nu ne lăsăm manipulați de cel rău, ci să venim la Dumnezeu orice ar fi.

Provocare

Aproape sigur te lupți acum cu ceva care te domină (internet, filme, băutură, alte dependențe minore). Hotărăşte-te asupra uneia dintre aceste dominante şi începe un program de eliminare.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor