„Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz.” – Psalmii 9:9
Exemplare de urşi panda sunt dăruite frecvent diplomaţilor şi şefilor de stat ce vizitează China. După aceasta, urşii ajung de obicei la o grădină zoologică, unde îşi trăiesc restul vieţii în singurătate. Asta numai pentru moftul de o clipă al unor oficiali şi pentru prestigiul la care râvnesc proprietarii de grădini zoologice, care nu se îndură să le redea libertatea simpaticelor mamifere.
Ființe şi lucruri au primit acum un cu totul alt rol şi scop decât cel prevăzut de Creator la facerea lumii. Păcatul a pus amprenta distructivă pe absolut orice. Pornirile din inima omului sunt orientate spre distrugere şi pervertire. Astăzi în mod sigur te vei întâlni cu mostre de iubire pervertită, cu exemple de gesturi motivate politic sau material. E posibil să fii chiar tu protagonist într-o scenă de răutate, nepăsare sau nedreptate. Doar cu ajutorul călăuzirii divine vom putea alege drept şi ne vom putea manifesta ca nişte copii ai lui Dumnezeu.
Provocare
Dacă ai în zonă o grădină zoologică, vizitează-o şi oferă măcar câteva boabe de cereale unor animale captive. Dacă nu, lasă ceva de mâncare în calea unui câine sau a unor păsări din apropierea casei tale.