Făgăduința pentru azi – 13 martie

„Pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea şi la El este belşug de răscumpărare!” – Psalmii 130:7

Când se simte ameninţat de vreun duşman, ornitorincul, mamifer ce trăieşte în Australia, se scufundă rapid în apă, unde poate rămâne nemişcat peste 10 minute, fără să respire. Când presupune că pericolul a trecut, îşi face apariția la suprafața apei. Nu întotdeauna însă vânătorul părăseşte zona, şi uneori ornitorincul sfârşeşte prin a fi victimă din cauza capacității lui limitate de a rămâne scufundat, ascuns de privirea duşmanului.

Pentru puțină vreme ne putem ascunde în spatele aparențelor sau al unor conjuncturi favorabile, dar, pe termen lung, trebuie să ne confruntăm cu situațiile vieții, cu examenele şi uneori chiar cu consecințele faptelor noastre. Avem momente când ne ascundem în spatele unor oameni puternici, alteori ne punem speranța în noroc sau întâmplare. Cert este că, la urma urmei, ne trezim tot vulnerabili şi descoperiți în fața atacului vrăjmaş. Cel înțelept ştie că doar la umbra Atotputernicului Tată suntem în siguranță; singurul adăpost real este în palma Lui.

Provocare

Fă un scurt inventar al lucrurilor în care te-ai încrezut, dar s-au dovedit a fi un adăpost şubred. Pentru fiecare notează un mod de a te încrede în Dumnezeu.

Daniel Chirileanu
Daniel Chirileanu
Acest devoțional destinat tinerilor ne oferă rețeta reușitei în fiecare zi. Pornind de la aspecte cotidiene sau istorice, ne provoacă să gândim dincolo de obișnuit, de banal, încercând să ne aliniem viața lumii lui Dumnezeu. Regăsirea acestei lumi ne poate lumina prezentul doar în măsura în care suntem dispuși să o experimentăm. Și poate schimba viața altora doar dacă a schimbat-o mai întâi pe a noastră.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor