„«Ei vor fi ai Mei», zice Domnul oştirilor. «Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.»” – Maleahi 3:17
Toate lucrurile vin de la Dumnezeu. Noi nu avem nimic pe care să nu-l fi primit; mai mult, nu avem nimic care să nu fi fost cumpărat pentru noi, prin sângele Domnului Hristos. Tot ce avem ajunge la noi purtând pecetea crucii şi fiind cumpărat cu sânge mai preţios decât orice, pentru că este viaţa lui Dumnezeu.” – Ellen White
Este incredibil să fii atât de prețuit, încât Dumnezeu să te vrea ca pe o podoabă de care nu Se desparte. Interesant este că valoarea noastră nu stă în performanțele sau capacitățile noastre, ci în dispoziția de a-L lăsa pe Dumnezeu să lucreze în noi. Cu cât Îi permitem să şlefuiască asperitățile şi să cioplească diformităţile noastre interioare, cu atât valoarea noastră creşte, iar El ne poate prezenta ca pe o realizare specială.
Valoarea noastră mai poate fi calculată şi după prețul infinit pe care Dumnezeu a fost dispus să-l plătească pentru noi. Astăzi suntem la fel de valoroşi ca ieri sau mâine; prețul nostru se raportează la viața Mântuitorului, deci nu ne vom ieftini niciodată.
Provocare
Ce lucruri scumpe, la care ții foarte mult, ai acasă? Crezi că ai putea renunța la câteva dintre aceste lucruri ca să i le oferi în dar cuiva mai puțin privilegiat?