„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” – Apocalipsa 21:3
În Franţa secolului al XVIII-lea, regele Ludovic al XIV-lea obişnuia să invite o mulţime de lume la petreceri, însă era deranjat că invitaţii călcau în picioare pajiştile şi peluzele. A hotărât să pună mici însemne, care să-i avertizeze şi să-i ghideze pe musafiri pe unde e potrivit să calce. Aceste însemne purtau numele de „etiquette”. Cuvântul a ajuns să denumească regulile de comportament civilizat acceptat de societatea în care trăim.
Conviețuirea cu cineva poate fi foarte plăcută şi interesantă, dar e posibil să fie şi destul de complexă, dificilă chiar. În general, a locui cu cineva într-un spațiu comun necesită o relație bazată pe respect şi pe valori acceptate de comun acord. În mod sigur faci parte dintr-o familie şi locuieşti cu ai tăi; ori poate eşti plecat din casa familiei tale şi stai împreună cu prietenii tăi. În orice situație te afli, faci efortul de a respecta spațiul, aşteptările, convențiile impuse de această conviețuire. Desigur, fiecare zi pune la încercare relațiile noastre. Cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor dacă vrei să trăieşti împlinirea în cercul familiei tale sau al prietenilor tăi.
Provocare
Fă-le astăzi o mică surpriză plăcută celor cu care locuieşti. Să fie ceva din suflet, nu neapărat costisitor.